Un paradox subliniat de Dominic Fritz, primarul Timișoarei

Un paradox subliniat de Dominic Fritz, primarul Timișoarei

„Pentru mulţi, salariul a fost chiar la o limită pentru manageri care vin din privat. 17.000 de lei brut nu e o sumă foarte impresionantă, iar dacă vorbim de poziţii de directori, unde suma scade şi mai mult, pentru unii care lucrează în privat nu mai devine fezabil. Inclusiv în cazul celor care lucrează cu mine, este aproape voluntariat, în comparaţie cu unde lucrau înainte. Unii şi-au şi retras candidatura, când au aflat salariul. Cred că avem paradoxul în România, că salariile în sectorul public sunt prea mici pentru cei care au chef de muncă şi sunt prea mari pentru unii care sunt deja în sistem şi care freacă menta”, –  Dominic Fritz, G4Media.ro

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este până acum una dintre foarte puținele surprize plăcute după alegerile din toamnă. Pot să spun că este singura surpriză plăcută de la USRPLUS: Nicușor Dan s-a penelizat în sensul rău, Clotilde Armand este un primar dezastru după orice criterii obiective (iar strategia de victimizare este pierdere de vreme), la Brașov s-au îngreunat și acolo lucrurile, nu-i de mirare că primarul ales și-a mințit alegătorii în campanie spunând că are o diplomă pentru niște studii pe care nu le are; la Iași este USRPLUS pactizează în capitala corupției din România. Mai era vorba de doamna de la Câmpulung Muscel, dar a făcut concurs de administrator public pe modelul pesedisto-penelist folosit și la Sectorul 1: faci concurs și aterizează pe post cineva cu zero experiență în sectorul public sau management (nu e cazul la Sectorul 1) și, mai mult, din partid.

La Timișoara, în schimb, lucrurile merg în direcția bună. Nu doar că vorbim de o comunicare publică realistă și onestă, dar primarul știe ce să facă, și-a ales și consilier foarte buni și este deschis spre împărtăși din experiențele sale.

Paradoxul pe care îl amintește mai sus, în care salariile în sectorul public sunt prea mici pentru cei care au chef de muncă şi sunt prea mari pentru unii care sunt deja în sistem şi care freacă menta, este recunoscut de cei din domeniu. De fapt, în sectorul public românesc salarizările nu au treabă cu munca, mai ales când vorbim de pozițiile de management. Acestea sunt mai degrabă excepții. Este însă doar o față a problemei, mai sunt și altele, având legătură, în principal, cu politizarea și calitatea execrabilă a liderilor politici. De acolo se strică tot: instituții deficitare, reglementări scrise prost și aplicate după ureche, o birocrație deprofesionalizată, un mediu privat învățat că „merge și așa”. Și, din păcate, rămân din ce în ce mai mulți dintre cei care pot să aducă vreo contribuție pozitivă în țară. Mă tem că guvernarea PNL-USRPLUS va alunga și mai mulți.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *