Un buget pentru zona euro

Bruno Le Maire, ministrul francez al economiei, a anunțat un compromis după multe ore de negocieri privind viitorul buget al zonei euro. Compromisul a fost atins în cadrul reuniunii miniștrilor de economie și finanțe ai Eurogrupului. Puteți citi pentru anunț un articol publicat de Le Monde. Acordul a fost anunțat, de asemenea, prima dată printr-un scurt mesaj al ministrului francez.

Dar sunt mai multe probleme pentru coeziunea și convergența UE, per ansamblu, cu decizia aceasta.

O instituție europeană care nu există din punct de vedere legal (deci prin definiție în afara statului de drept și a oricărui mecanism de control și răspundere) anunță un acord pentru un proiect care va schimba fața Uniunii Europene: „bugetul” zonei euro (instrumentul bugetar pentru competitivitate și convergență).

Acesta va fi prezentat șefilor de stat și de guvern reuniți săptămâna viitoare la Bruxelles. Un „buget” al zonei euro are propriul raționament, poate rezolva mai multe probleme ale arhitecturii zonei euro, evidente după criza economică de acum zece ani, însă va veni cu noi provocări pentru statele care nu vor fi în zona euro sau în ERM II la momentul intrării în vigoare.

Statele care nu vor fi cuprinse de acest acest instrument bugetar sunt Regatul Unit, Suedia, Polonia, Cehia, Ungaria, Croația, România și, în funcție de timp, Bulgaria. Cum vor fi dezavantajate depinde de modalitate de finanțare a acestui buget, întrucât nu există însă un acord, dar, indiferent de scenariu, vor fi și mai îndepărtate de zona euro. Va fi mai mult de Europa cu două viteze.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *