UE prelungește o serie de sancțiuni împotriva acțiunilor contra integrității Ucrainei

UE prelungește o serie de sancțiuni împotriva acțiunilor contra integrității Ucrainei

Uniunea Europeană, prin Consiliul Uniunii Europene, a anunțat pe 12 septembrie prelungirea unei serii de măsuri restrictive luate contra acțiunilor împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. Măsurile restrictive se aplică unor acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei pentru încă șase luni, fiind prelungite până pe 15 martie 2020.

Aceste măsuri restrictive include înghețarea activelor și restricții de călătorie pentru o listă formată din 170 de persoane și 44 de entități. Lista acestora este disponibilă pentru public, fiind publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Decizia adoptată, cu actualizările necesare, va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 13 septembrie 2019.

Pe lângă aceste măsuri restrictive, Uniunea Europeană mai are impuse ca reacție la agresiunile Rusiei împotriva Ucrainei o serie de sancțiuni economice pentru sectoare specifice ale economiei rusești (în vigoare până pe 31 ianuarie 2020) și o serie de măsuri restrictive aplicate ca răspuns la anexarea ilegală Peninsulei Crimeea și a Sevastopolului (în vigoare până pe 23 iunie 2020).

Sancțiunile de acest fel reprezintă un instrument practic pentru a trage un semnal de alarmă asupra unor grave derapaje pe plan international. În 2014, Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea, fiind prima agresiune teritorială de pe teritoriul Europei de după încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *