UDMR: Pensiile speciale ale parlamentarilor reprezintă doar 1% din pensiile speciale

UDMR: Pensiile speciale ale parlamentarilor reprezintă doar 1% din pensiile speciale

Lorand Turos, senator UDMR de Satu Mare, arată o nouă farsă parlamentară pentru a prosti alegătorii și a ocupa trecerea timpului:

  • „Tocmai vă pregătiți să vă înșelați alegătorii prin eliminarea celei mai mici pensii speciale, care reprezintă doar 1% din valoare pensiilor speciale. Restul de aproape 99% din pensiile speciale rămân neschimbate. Demagogia şi populismul au atins cote maxime. Eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat. UDMR susţine în continuare că este nevoie de eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile UDMR solicită abrogarea tuturor pensiilor speciale.”

Mesajul transmis de senatorul de Satu Mare este corect. Așa-zisele pensii speciale ale parlamentarilor reprezintă unu și ceva la sută din totalul pensiilor speciale. Nici nu sunt printre cele mai mari. Ce faci cu celelalte 99%?

E drept că și UDMR s-a grăbit cu soluția, respectiv impozitatea cu 99% a tot ce trece peste pensia specială a președintelui. Nu are șanse să treacă și nici nu este o soluție matură. Există suficiente soluții realiste pentru a fi adoptate pentru pensiile mari.  Dar nu există voință politică. Cei mai mulți magistrați stau liniștiți în spatele unui partid sau al altuia.

Regia de astăzi Cioloș-Barna-Ciolacu-Orban este dezgustătoare. Nu mai e nevoie să spunem că au încercat la fel să deturneze și eliminarea pensiilor speciale ale magistraților în ianuarie 2020, cu un proiect scris la fel de prost (în realitate maschează faptul că nu doresc să elimine vreo pensie specială), proiect neconstituțional de când a fost publicat prima dată în forma adoptată.

Acum sunt câteva probleme cu acest proiect. Nu știm dacă va trece controlul de constituționalitate, evident dacă va avea cineva curajul să facă apel pentru vreunul. Sunt nenumărate legi prostești, clar neconstituționale oriunde în lume, adoptate și subiect de laudă pentru politruci. Multe se referă la autostrăzi.

Al doilea punct ține de viitor. Să presupunem că legea scapă fără control de constituționalitate. Se va aplica începând cu legislatura viitoare. Nimeni, absolut nimic, nici măcar votul din patru în patru ani, nu poate garanta că parlamentarii de azi sau cei din legislatura viitoare nu vor beneficia de o lege pentru pensii speciale, denumită mai frumos, care să fie adoptată în 2028.

O paranteză mai fac despre Dacian Cioloș, aparent mare luptător împotriva pensiilor speciale. După ce a primit o indemnizație consistentă să nu facă nimic după părăsirea postului de comisar european, indemnizație valabilă doi ani (jurnaliștii curioși pot întreba cât a fost indemnizația de tranziție), va avea o pensie de 5.000 de euro pe lună. Ca viitor fost europarlamentar, va primi adițional de la 63 de ani, tot din taxele contribuabililor, încă 1.000+ la o primă estimare. Posibilă să mă înșel și să scap alte beneficii. Regimul fiscal al consultanțelor de la Banca Mondială este un alt subiect. Ideea acestei paranteze este că nu poți să te lupți cu pensiile speciale dintr-un loc în timp ce rămâi cu cele din alt loc. Sunt suficiente descrieri pentru această atitudine.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *