Trump a trădat aliații în Siria. Cazul kurzilor

Trump a trădat aliații în Siria. Cazul kurzilor

Sunt câteva motive pentru care am renunțat în 2019 la susținerea lui Donald Trump. Este public că am spus din 2015 că va câștiga alegerile prezidențiale americane și am explicat de ce, chiar dacă era momentul în care aproape toată din România era sigură că rezultatul va fi altul. Așa s-a întâmplat. Multe politici ale sale au funcționale, altele au fost un dezastru. Vedem cum în Europa de Est, sub influența lui Donald Trump, au luat având teoriile conspirației, grupurile alt-right și fundamentalismul religios. Au fost câteva motive care m-au făcut în 2019 să trec în partea celor care nu mai sprijină președintele actual din Statele Unite. Multe se leagă de politica externă pe care acesta a încurajat-o.

În Siria, a trădat aliații kurzi și i-a lăsat fără nicio posibilitatea de ripostă în fața crimelor împotriva umanității comise de trupele proxy în urma acordului dintre Trump și Erdogan. Kurzii au fost printre cei mai importanți aliați pentru comunitatea internațională în fața Statului Islamic. Donald Trump a avut grijă să îi lase descoperiți, fără să ia în considerare ceea ce i-au transmis experții. Așa că ajungem astăzi într-un moment în care Statul Islamic încă are rețele substanțiale în Europa, este prezent în Africa de Nord și își crește rolul în Africa SubSahariană. Desigur, pentru cei care nu urmăresc decât titlurile știrilor, aceste fapte sunt necunoscute. Am uitat de situația complicată acum a Statului Islamic în Orientul Mijlociu, unde este departe de a fi dispărut.

Crimele împotriva umanității din nordul Siriei în urma aprobării președintelui Trump ar fi fost doar un scenariu fantastic, dacă acesta își respecta angajamentele electorale, printre care sprijinirea aliaților kurzi. Dar nu a fost cazul. Acum o lună, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, expunea ceea ce este pe teren acum în nordul Siriei, unde kurzii sunt victime, făptașii fiind grupurile armate afiliate Turciei, grupuri care erau ținute în frâu până la intervenția lui Trump.

„În timp încălcările drepturilor omului și dreptului internațional umanitar împotriva civililor continuă în Siria, Biroul ONU pentru Drepturile Omului a luat aminte de un șablon alarmant în ultimele luni de grave încălcări în aceste zone (nordul, nord-vestul și nord-estul Siriei sub controlul forțelor turce și ale grupărilor armate afiliate Turciei), incluzând Afrin, Ras al-Ain și Tel Abyad, unde sunt documentate în creștere crimele, răpirile, transferurile ilegale de oameni, confiscarea pământurilor și proprietăților, și evaucările forțate.

Victimele includ oameni percepuți ca fiind aliați cu părțile opozante sau având o pozitivă critică față de acțiunile grupărilor armate afiliate Turciei. Includ de asemenea oameni percepuți ca fiind suficient de bogați cât să plătească cererile de răscumpărare.” – UN OHCHR

Aceste tragedii se întâmplă de un an, nu mai sunt în atenția publică, și nu ar fi avut loc dacă ar fi fost altcineva la Casa Albă, cineva care să asculte de informațiile experților și comunității de informații, și mai puțin de afacerile de familie din Turcia. Kurzii sunt împrăștiați pe teritorii asemenea românilor acum 150 de ani, diferența fiind că în loc de Viena, Istanbul și Moscova, au Ankara, Teheran și Damasc.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *