Top trei destinaţii din Asia de văzut

După ce v-am prezentat trei locuri pe care să le vedeţi într-o viaţă, precizând Grecia, Japonia şi Statele Unite pe primele poziţii, a sosit momentul să trec mai departe şi să prezint trei locuri din Asia pe care merită să le vizitaţi. A spune, desigur, trei locuri pentru Asia nu poate fi suficient, date fiind frumuseţile pe care le are.

Destinaţii din Asia de văzut

  • Turcia

Am decis să scriu acest articol de la vest către est, gândindu-mă să încep cu un loc cu puternice influenţe europene. Turcia are ce să ofere vizitatorului. De la Istanbul, un loc care a învins istoria, care are 14 milioane de locuitori în zona metropolitană, la capitala Ankara, apoi mai departe către est, unde treci spre Armenia, Iran sau Siria. Sau te poţi opri pentru o plajă şi să petreci un sejur în Antalya sau în Bodrum. Tu alegi.

Uitându-mă pe lista de destinaţii facilitate de agenţia de turism Cocktail Holidays (unde puteţi descoperi şi oferte early booking prin care puteţi economisi) puteţi avea cocktailuri de trăiri în zone precum:

  • Emiratele Arabe Unite

Dubai, Abu Dhabi, Fujairah şi Ras al Khaimah se află printre cele mai bune oferte de vacanţă în Emiratele Arabe Unite. Pe mine mă fascinează această zonă şi, totodată, mă întristează. Mă întristează pentru că am ajuns să cunosc situaţia muncitorilor străini care îşi dau şi viaţa uneori acolo. Mă fascinează pentru că cele şapte emirate au unul dintre cei mai ridicaţi indici ai dezvoltării umane din Asia şi că Dubaiul, de exemplu, este construit în ultimii douăzeci de ani din aproape nimic.

  • Thailanda

Am văzut destul de multe informaţii despre Thailanda în ultima perioadă şi o serie de concursuri care aduceau în atenţie această ţară. Pe site-ul Cocktail Holidays este prezentată şi oferta unui circuit în Thailanda. Recunosc că ştiu destul de puţine despre această ţară asiatică. Ştiu doar că are o cultură cu influenţe atât chineze, cât şi indiene şi că s-a dezvoltat într-un mod aparte.

Călătorie plăcută!

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.