Câteva zile rămase pentru înscriere în competiția Idei din Țara lui Andrei

Câteva zile rămase pentru înscriere în competiția Idei din Țara lui Andrei

Mediu și educație profesională sunt domenii în care pot fi depuse proiecte în competiția pentru finanțarea acestuia intitulată Idei din Țara lui Andrei. Concursul național de proiecte este organizat de OMV Petrom și vor fi finanțate idei cu impact pe termen mediu și lung din comunitățile din România.…

O nouă ediție Idei din Țara lui Andrei

cover tara lui andrei idei

O nouă ediție Idei din Țara lui Andrei

În Țara lui Andrei, s-a dat startul unei noi competiții de idei. Până pe 3 decembrie, sunt așteptate aplicații cu idei care pot conduce la creșterea angajabilității, eco-eficiență și eco-inovație și la dezvoltare comunitară.…

Se poate construi România meseriașă

#tabarameseriasilor

Se poate construi România meseriașă

Sunt un puternic susținător al sistemului dual de învățământ, al școlilor și liceelor profesionale, mai ales atunci când publicul și privatul își dau mâna pentru a investi în viitor. De asemenea, cred că este nevoie să modificăm un pic piramida existentă acum în sistemul de învățământ liceal.…

Infografic: Nevoile și așteptările societății civile din România

studiu

Infografic: Nevoile și așteptările societății civile din România

Organizaţiile neguvernamentale din România consideră că educaţia, sănătatea şi antreprenoriatul sunt domeniile prioritare în care este necesară implicarea companiilor. În privinţa surselor de venit, top 3-ul surselor pentru ONG-uri este format din companii, fonduri europene şi redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit.…

Cum arată pentru tine #RomaniaDe10?

Romania de 10

La începutul acestui semestru, am prezentat România studenților de la Universitatea din Granada, într-un eveniment care a unit tineri din diferite colțuri ale lumii într-o experiență internațională despre care aș putea spune că este model pentru promovarea colaborării internaționale universitare.

Înainte cu o seară, încercând să pregătesc materialele pentru a doua zi, m-am gândit că ar fi bine să ruleze la stand, pe tabletă, un slideshow cu imagini din România.…