Lumea inversată. Erdogan dă lecții de antirasism

Lumea inversată. Erdogan dă lecții de antirasism

Reacția la scandalul din jurul lui Sebastian Colțescu la meciul dintre PSG și Bașaksehir este un bun studiu de caz privind lumea întoarsă cu susul în jos. Trec pe lângă reacțiile absurde în care românilor li se recomande să își schimbe limba pe care o vorbesc pentru că negru înseamnă negru, peste cele în care este acuzată discriminare unde nu există, și chiar și peste reacția politicianului Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care acuză rasism, dar nu explică de ce e rasism acolo.…

Fără penali. Modelul Erdogan

Fără penali. Modelul Erdogan

În 2001, un fost primar al Istanbulului, Recep Tayyip Erdogan, înființează Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP). Sub conducerea sa și a lui Abdullah Gul, AKP câștigă alegerile parlamentare din 2002. Le câștigă și pe cele care aveau o miză directă pentru activitatea lui Erdogan, în 2003, obținând din nou posibilitatea de a candida în alegeri.…

Nu poți sta la aceeași masă cu democrații și autocrații

turcia ue

Nu poți sta la aceeași masă cu democrații și autocrații

2012, iunie – Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (Schanghai Cooperation Organization – SCO) formalizează acceptarea Turciei ca partener de dialog, după ce în mai 2011 aplicase pentru acest statut.

SCO este o uniune euroasiatică de natură economică, politică și de securitate, continuatoare a grupului Shanghai Five, formată din China, Rusia, Kazakhstan, Kirghistan, Tadjikistan (din 1996) plus Uzbekistan (după prima extindere, din 2001).…

Lovitura de stat din Turcia: complicatele căi din Orientul Mijlociu

middle east

Lovitura de stat din Turcia: complicatele căi din Orientul Mijlociu

Varianta oficială:

  • Assad spune că Erdogan se folosește de lovitura de stat pentru a scăpa de oponenți.
  • Iranul condamnă lovitura de stat pentru că dăunează democrației și intereselor naționale ale Turciei și îi recomandă Turciei să regândească politica privind Siria.

Instaurarea dictaturii Erdogan

palat prezidental turcia

Nu mai este niciun dubiu că Erdogan a ales varianta dictatorială în locul celei a unui lider autoritar luminat, despre care aminteam zilele trecute. Încercarea de lovitură de stat este folosită ca pretext pentru epurări și pentru acapararea aparatului de stat cu simpatizanți și suporteri.…

Marea problemă cu discursul lui Erdogan

Marea problemă cu discursul lui Erdogan

După o lovitură de stat, reușită sau nu, există o mare zonă gri, în care este dificil să spui cine sunt învingătorii și cine sunt învinșii. Discuțiile despre cui folosește și de ce s-a întâmplat pot fi puncte de plecare, dar nu fără înțelegerea dinamicii politice actuale și modul în care ajunge la firul ierbii.…

10 implicații ale încercării de lovitură de stat din Turcia

turkey map

10 implicații ale încercării de lovitură de stat din Turcia

Turcia este acum între ciocan și nicovală după o lovitură de stat ratată. Aflată pe o punte care pare să se desprindă de la ambele capete, în care este dificil de portretizat cine sunt băieții răi și băieții buni, un stat a cărui evoluție ne interesează în mod direct având în vedere legăturile culturale, comerciale, militare, istorice și politice, cu o dinamică politică internă interesantă, în care puține lucruri sunt ceea ce par.…