Cealaltă față a Brexitului

plic brexit ue

La un an și jumătate de la referendumului pentru ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, desfășurat pe 23 iunie 2016, un referendum câștigat la limită de tabăra în favoarea ieșirii- 51,9% din electoratul prezent la vot, rămân mai multe întrebări privind impactul ieșirii, indiferent de condiții ieșirii. Economia și politica, însă, se adaptează și surprind în mod pozitiv comparativ cu așteptările inițiale. Conservatorii și laburiștii își mențin opțiunile, iar economia urmează o cale mai bună decât cea prognozată, pe lângă faptul că nu o putem reduce la un model de creștere economică.

Splendoarea deficitului democratic european

uk eu flag

Ce ghinion poate fi să fii pro-european, pro-federalist, anti-Brexit, „să vrei o pedeapsă pentru pariurile anti-europene de pe plan național”, să fii îngrijorat de evoluția mișcărilor ultra-naționaliste europene și să vezi deficitul democratic european luând proporții în momentul în care se discută despre expulzarea ilegală a Marii Britanii din Uniunea European.