Suprataxarea periferiei ca început al sfârșitului imperiilor

Suprataxarea periferiei ca început al sfârșitului imperiilor

Una dintre provocările principale ale construcțiilor imperiale este gestionarea granițelor și a periferiilor. Nu doar că acestea pot șubrezi entitatea politică în fața adversarilor externi, dar pot accentua riscurile de dezintegrare și de implozie. În întreaga istorie, periferiile au fost tot timpul într-o situație economică și socială mai nefastă față de „metropolă” sau „centru”. Construcțiile imperiale care au știut să asigure o balansare adecvată a nevoilor de dezvoltare și autonomie au supraviețuit secole – Sfântul Imperiu Roman, Imperiul Otoman, Veneția sunt printre exemple. Altele nu au reușit această gestionare: Imperiul Japoniei, Rajul Britanic, Austro-Ungaria.

Interpretată în această cheie, Uniunea Europeană are o serie de provocări semnificative pe termen mediu și lung. Politicile gândite la Bruxelles de cuplul franco-german riscă să alieneze statele membre, și așa afectate de crizele de până acum. Proiectul monedei comune a sărăcit cetățenii din sudul Europei cu zeci de mii de euro comparativ cu creșterea potențială la momentul adoptării euro. Situația este departe de a fi rezolvată, acestea pierzând din competitivitate și depinzând de economia Germaniei. Pandemia a arătat Germania ca fiind printre primele state care și-au închis granițele pentru a se proteja în timp ce Italia era deja pe butuci. Povestea cu Grecia nici nu mai merită amintită, Grecia nemaifiind un stat autonom pe o perioadă previzibilă. Dobânzile pe care le va plăti creditorilor vor fi un exemplu de management defectuos al crizei pentru întreaga planetă.

Revin la politici. Statele mai puțin dezvoltate au resurse mai puține. În același timp, în prezent, alocările financiare pentru acestea, mai ales pentru cele din est, vin după o formulă „obiectivă”, însă bazată pe așteptări nerealiste. Povestea cu capacitatea de folosire a fondurilor europene de către statele din estul Europei, cu capacitatea de absorbție, iese la final cu minus pentru aceste state. Minus pentru fondurile care nu merg în economie, minus pentru impactul asupra planurilor naționale de dezvoltare, minus pentru folosirea „agenților imperiali” pentru marile proiecte (de infrastructură, de exemplu), minus prin alinierea unor politici economice bazate pe modele defazate în raport cu ceea ce se întâmplă în aceste țări, minus pentru contribuțiile pe care le dau, minus pentru nivelul de sofisticare a unor scheme care, teoretic, ar trebui să funcționeze fără părtiniri, dar în realitate doar unii au capacitatea să le folosească (ex. proiectele finanțate de Fondul European de Investiții Strategice din România includ sprijin pentru proiectele de împrumuturi oferite Deutsche Leasing și Agricover sau un împrumut pentru Regina Maria, niciuna dintre companii cu ownership național), cu management imperial.

Dar suprataxarea vine și din politicii aparent „bune”. Vorbim de schimbările climatice. Toate măsurile luate de la Bruxelles în privința schimbărilor climatice nu includ impactul disproporționat pe care acestea îl vor avea asurpa cetățenilor din zone defavorizate – includem aici întreaga Europă de Est. Politicile în domeniul schimbărilor climatice nu au treabă cu protejarea mediului, ci sunt un instrument politic de redistribuție a resurselor. În numele schimbărilor climatice se îngreunează accesul transportatorilor din estul Europei pe piața vest-europeană, deși vorbim de aceeași piață internă. În numele schimbărilor climatice se plătesc taxe adiționale și amenzi supradimensionate. În numele schimbărilor climatice este redus accesul cetățenilor din țări precum România la lemne și gaze naturale pentru a se încălzi, deși nu au alternative accesibile. În numele schimbărilor climatice, se lovește în industria locală ieftină și poluantă, dar fără resurse pentru transformare.

Nu putem uita că tot în numele schimbărilor climatice vin taxe noi: taxa pe plastic, taxa pe carbon, taxă pe carbon de ajustare la graniță. Acestea afectează în principal produsele ieftine, în condițiile în care distribuția cheltuielilor din țară oricum este pentru 80-90% din populația marcată de cheltuieli uzuale.

În momentul acestea, nu există reflecții asupra riscurilor suprataxării periferiei în Uniunea Europeană. În Statele Unite, cetățenii și-au luat în mâini opțiunea și au început să migreze din zonele suprataxate spre zonele părăsite înainte. Este insuficient însă în lipsa unor măsuri adecvate de la nivel federal. În China, au început să se facă mai multe investiții în vestul țării. Lista continuă.

Cucerirea Constantinopolului de cruciați în 1204 / David Aubert (1449-1479)

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *