Studenții de la Drept s-au supărat pe dreptate

Studenții de la Drept s-au supărat pe dreptate

49 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost prinși încercând să fraudeze o examinare din programa universitară pe care aceștia trebuiau să o urmeze. A urmat un val de solidarizare cu aceștia, oferind diferite argumente: pedeapsa nu e proporțională, cultura fraudei este larg răspândită în mediul universitar (și preuniversitar) românesc, sunt probleme cu sistemul de evaluare, este nevoie de clemență și în acest caz, chiar și cel cu faptul că universitățile au nevoie de finanțări, prin urmare, de studenți.

Studenții reprezentanți ai acestora au sărit în apărarea lor, uitând că reprezintă și studenții care nu au fraudat examenele. Organizația de tineret a unui partid de guvernământ a început să acuze „execuțiile publice”, „discursul radical promovat de unii magistrați”, „judecători cu ochelari de cal”, „spiritul cruzimii și al răzbunării” în apărarea studenților prinși furând. Este neașteptat ca tocmai tineretul Uniunii Salvați România (USR), care era cu „fără penali în funcții publice” și în favoarea unei justiții independente începe să atace judecători în spațiul public și să ceară iertarea furtului făcut de-ai noștri. În fapt, spune multe despre ce au înțeles până la urmă din probleme justiției române și cum au amăgit populația cu faptul că ar fi de partea dreptății și justiției. Nici măcar nu și-au asumat mesajul ori cerut scuze publice, pur și simplu au șters postarea după ce au fost certați public de alți studenți, de mai mulți intelectuali publici, chiar și de un fost ministru al educației.

Se pot formula multe argumente de natură etică care să susțină exmatricularea studenților prinși furând. Acestea rămân pentru cursurile de etică și pentru cei specializați pe acest domeniu, nu este cazul meu. Nu pot însă să nu remarc că din întreaga discuție lipsește perspectiva celor care nu au fraudat și nu au încercat să fraudeze examinarea. Sunt atât de irelevanți acești studenți? Este atât de anormal să nu încerci prin diferite metode să fraudezi niște proceduri? Dacă aceasta este situația și la nivelul tinerilor, la nivelul studenților, avem o mare problemă pentru viitor.

Admiterea la o facultate în România încă este o garanție a absolvirii ei. Nu ar fi o problemă, dacă standardele ar fi ridicate sau dacă un anumit nivel de calitate ar putea fi asigurat și însușit de studenți. Problema este că se trece examen după examen, iar la final poți să te faci cu o diplomă, nu doar că notele se dau lejer, dar industria de cumpărat lucrări de licență, masterat și doctorat este în floare. La fel, echipamentele de fraudat examene sunt ieftine și cerute pe piață, disponibile fără nicio problemă. Mai este și industria de grile pentru adminiterea în diferite profesii care nu face decât să favorizeze recitarea în orb, sperând că la final vor nimeri rezultatul corect.

Acum să ajungem la problema esențială. Studenții respectivi au încălcat contractul de studii pe care l-au semnat cu universitatea. Studenții respectivi au încălcat Carta Universității din București, care este constituția unei comunități academice. Studenții respectivi au mai încălcat și regulamente interne care precizau alb și negru că încercarea de fraudare și fraudarea se pedepsesc cu exmatricularea. Studenții respectivi au încălcat și datoriile pe care le au aveau la cursul respectiv, în programele respective și așa mai departe. Au mai încălcat și Codul drepturilor și obligațiilor studenților, un document aprobat printr-un ordin de ministru, multiple puncte fiind încălcate de aceștia. Desigur, cei 49 au încălcat și codul de etică al Universității din București și, în general, al oricărei universități. Studenții respectivi au încălcat și Legea educației naționale.

În acest context, faptul că un partid politic, prin organizația de tineret, și reprezentanții studenților Facultății de Drept ai Universității din București încearcă să folosească opinia publică împotriva unei decizii a conducerii facultății este cel puțin regretabilă.

Mai este un punct important despre profesori penali. Facultatea de Drept a Universității din București a avut de-a lungul timpului mai mulți profesori condamnați. Este unic în mediul academic românesc să ai penali la catedră predând în domeniul ale cărui principii fondatoare le-au violat. Comunitatea #rezist, cea care în ultimii patru ani a fost implicată în numeroase acțiuni publice, a sărit în apărarea studenților spunând că rămân penali la catedră. Era de așteptat să #reziste cerând studenților și forurilor universitare să reacționeze față de această rușine universitară. Nu a făcut însă acest lucru, la fel cum studenții Facultății de Drept a Universității din București nu par supărați pe valurile de absolvenți plagiatori pe care i-a scos în lume acea facultate și pe profesorii penali. Discursiv, se tem de anularea în instanță a unor astfel de decizii, chiar dacă nu a încercat nimeni niciodată să facă acest pas. Este atât de greu de apărat integritatea academică în instanțele din România?

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *