Scrisoare deschisă pentru viitorii lideri ai elevilor

Dragi elevi,

Dragi actuali reprezentanți ai elevilor,

Dragi viitori candidați pentru Consiliul Elevilor,

 

Consiliul Elevilor înseamnă educație pentru democrație

Simt că este momentul să scriu aceste rânduri, nu din frustrarea de senior1, ci pentru a oferi o serie de sfaturi pe care am încercat să le transmit de fiecare dată când m-am întâlnit cu voi. Mă bucur că unii ați ascultat, ați privit cu interes, dar, totodată, trebuie să menționez că efectele nu se văd. Vă recomand să citiți în mod critic această scrisoare deschisă.

Specificul Consiliul Elevilor (la nivel de școală, județ, regiune sau la nivel național) nu este goana după funcții sau organizarea unor alegeri predestinate, participarea la conferințe sau la evenimente în calitate de invitați de dragul de a mai bifa ceva într-un CV care nu va indica nimic sau pentru încă o seară de distracție într-un alt loc, ci modul în care sunteți pregătiți pentru implicarea în comunitate, asimilarea unor valori și a unui proces democratic, reprezentarea celor de lângă voi, sprijinirea și ajutarea acestora și prezența ca o vocea constructivă în mediul din care veniți. Există numeroase modalități în care puteți face asta și puteți vedea acest lucru la cei care au trecut prin structură și care comunică și în prezent. Nu fac apologie trecutului2, ci încerc să indic o perspectivă de viitor.

invatare

Valorile vă definesc și definesc viitorul

Definirea valorilor și a misiunii reprezintă baza de la care trebuie să plecați în elaborarea unei strategii și a unui plan de acțiune. Iar în definirea valorilor, trebuie să țineți cont de scopul Consiliului Elevilor și, mai ales, de cei pe care îi reprezentanți. Înainte de a vă urma interesele personale,  asigurați-vă că nu îi uitați pe cei care îi reprezentați, fie că v-au votat sau nu, fie că vă susțin sau vă critică.

Sună bine să spui că ești „director departament”, „vicepreședinte” sau „președinte” în Consiliul Școlar al Elevilor/Consiliul Județean al Elevilor/Consiliul Regional al Elevilor/Consiliul Național al Elevilor? Ei, bine, o întrebare legitimă este ce ai făcut pentru cei despre care zici că îi reprezinți? Te-ai gândit vreodată la ei? Ai comunicat cu ei? Îți mai aduci aminte de nemulțumirea acelui elev de hol?

ce

Aveți ghinionul să trăiți într-o societate bazată pe un sistem educațional care omoară (atât la propriu, cât și la figurat) elevii. Este oportunitatea voastră să depășiți aceste obstacole rezolvându-le, nu așteptând să treacă timpul și simulând reprezentativitatea și legitimitatea. În momentul în care aceste fapte se petrec, puteți începe să luați atitudine cu o poziție publică, făcând campanii de advocacy sau sprijinind rezolvarea practică a problemei.  Evoluția are un punct de plecare pe care puteți să îl fructificați sau pe care îl puteți folosi pentru a fi dați exemplu negativ viitoarelor generații.

Ați auzit, probabil, de forme fără fond. Ultima dată când am întâmpinat materia de limba română de liceu știam că se studiază. Vă recomand să nu deveniți forme fără fond, iar un prim pas este amintirea valorilor pe care vă susțineți activitatea. Consider că este necesar să amintesc câteva dintre acestea:

  • lucrul în echipă;
  • colaborarea;
  • implicarea;
  • respectul;
  • solidaritatea;
  • egalitate;
  • libera exprimare;
  • integritatea;
  • libertatea de gândire;
  • diversitatea;
  • nediscriminarea;
  • dreptul la informare;
  • dreptul de a fi ales;
  • condiții echitabile;
  • prezumția de nevinovăție;
  • responsabilitatea;
  • pluralismul;
  • reprezentativitatea;
  • etică;
  • onestitate;
  • corectitudine;
  • axarea pe elev;
  • transparență;
  • sustenabilitatea;
  • democrație.

Acestea sunt câteva de la care puteți pleca în crearea unei CARTE A VALORILOR CNE, un instrument care să inspire și să reprezinte baza viitoarelor acțiuni, un set de principii care trebuie urmate indiferent de direcția în care bate vântul, indiferent dacă cel care a greșit este prieten sau neprieten.

Uitați-vă în jurul vostru!

Și veți vedea că sunt oameni care vă pot ajuta, de la reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, la părinți, la profesori, la formatori, consilieri, seniori, parteneri.

Alegeți ajutorul în favoarea elevului.

Și când spun elevului, gândiți-vă și la cel care face cinci kilometri pe jos până la școală, la cel care traversează dealul pe zăpadă, care nu are nici ce mânca, dar trebuie să își cumpere manuale, la cel care merge o dată pe an în oraș să își cumpere hainele necesare pentru începerea anului școlar sau la cei care sunt victimele părinților sau ai instituționalizării. Gândiți-vă la cei cu oportunități reduse, pe care îi reprezentați, gândiți-vă și la cei care nu încep clasa întâi cu manuale digitale pentru că nici nu au curent acasă.

România poate să evolueze cu sprijinul vostru. Puteți să faceți un pas în direcția asigurării oportunității egale, de bun simț. Trebuie să vă doriți.

Nu zic că prezența într-o structură de tineret europeană nu este importantă, nu zic că deschiderea unor noi oportunități nu este necesară, nu zic că organizarea internă nu contribuie la dezvoltarea organizațională, dar sunteți/veți fi reprezentanții elevilor. Posibil să colaborați pe viitor și să vă implicați ca studenți sau chiar să deveniți liderii societății de mâine în diferite domenii. Însă un proverb spune ceva de genul lupul își schimbă părul, dar nărăvul ba. Oferiți un exemplu de legalitate, oferiți un exemplu de implicare, dezvoltați-vă și sprijiniți dezvoltarea. Vedeți implicarea activă!

Dacă este o frustrare pe care o am în prezent, gândindu-mă la Consiliul Elevilor, este că nu m-am implicat mai mult în sprijinirea celor care au într-adevăr nevoie de ajutor, că nu am acționat și mai mult în interesul celor care au probleme. Puteți face asta în nenumărate moduri: de la analizarea politicilor publice în domeniu, evidențierea celor ineficiente, propunerea de măsuri, acțiuni de advocacy, acțiuni umanitare, sprijinirea voluntariatului, dezvoltarea  de oportunități. Reprezentare și implicare! Implicare și reprezentare!

În final, vă recomand să candidați pentru Consiliul Elevilor. Aveți ocazia să fiți schimbarea necesară și să schimbați noile sau vechile obiceiuri și să vă implicați! Detalii pe www.consiliulelevilor.org (citiți critic metodologia, uitați-vă pe regulament și candidați). Fiți vocea colegilor voștri, nu doar o voce!

alegeri-ce-2014

 

Mulțumesc!

Cu considerație,

Mădălin Blidaru

Articole recomandate:

  1. De ce voi sprijini în continuarea Consiliul Elevilor;
  2. De ce să faci parte din Consiliul Elevilor?
  3. Candidați pentru Consiliul Școlar al Elevilor;
  4. Concluziile unei adunări generale extraordinare;
  5. Consiliul Elevilor… peste câțiva ani;
  6. Despre apolitism în reprezentarea elevilor;
  7. Monitorizare alegeri pentru Consiliul Școlar al Elevilor.
  8. Articolele din categoria3: Consilul Elevilor și Consiliul Național al Elevilor;
  9. Articolele din categoria4: CJE Vrancea;
  10. Articolele din categoria5: CSE CNU.

Scrisoare deschisă pentru viitorii lideri ai elevilor

  1. care a a devenit laitmotivul criticii asupra măsurilor din Consiliul Național al Elevilor sau Consiliul Elevilor []
  2. conflicte, eșecuri, tendințe autoritare au existat și pe vremuri, dar nu a lipsit implicarea []
  3. verificați arhiva []
  4. verificați arhiva []
  5. verificați arhiva []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “Scrisoare deschisă pentru viitorii lideri ai elevilor”

Comments are closed.