Scrisoare către Basarabia

Textul de mai jos l-am publicat acum patru luni, cred, în cadrul campaniei „Tu al cui ești?”, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Consiliul Național al Elevilor, strângând aproape 300 de like-uri. Poziția mea în această situație este destul de clară: România și Basarabia sunt în proporție de 70% același popor, în viziunea proprie. Transnistria nu are ce căuta în România, motiv pentru care nu sunt de acord cu unirea Rep. Moldova cu România. În plus, acest lucru este imposibil în prezent, dată fiind integrarea României în Uniunea Europeană. România nu este Germania de Vest, adică o țară care să fie capabilă să urce nivelul de trai și în alte părți.

Dragă Basarabie,

 

Prutul ne separă. Istoria, prin cruzimile pe care le-a marcat de-a lungul timpului, a transformat România Mare într-un amalgam de speranțe, într-o mulțime de țeluri. Perioada comunistă, în România sau în Basarabia, a sufocat orice urmă păstrare a unei identități comune, a înghițit și a mascat asemănările.

Noi nu suntem diferiți, suntem unul și același popor, unul traumatizat de istorie, dar pentru care există un vis, visul repetării evenimentelor din 1918, de pe 27 martie, când, Sfatul Țării ne-a unit în cuget și-n simțiri și a îndeplinit dorința destinului, ceea ce au prevăzut ursitoarele noastre. Dar cum fericirea fără suferință nu există, același destin ne-a separat. Forțat!

Ne-am ajutat începând cu 10 ianuarie, când am trecut frontul pentru restaurarea normalității, iar pe 27 martie, după cum îți amintești cu mândrie, asta dacă nu iluzia s-a așternut pe podoabele tale ori dacă negura timpurilor nu te-a răpus sau răcit, în 1918, Sfatul Țării, cu 86 de voturi, a ales UNIREA. Puteam folosi, în acele timpuri, pronumele noi, separare oferită de „tu” și „eu” fiind pedepsită.

Ursitoarele, draga mea Basarabie, au hotărât să existe piedici. Și așa s-a întâmplat. Modul în care ne-au țesut destinele este inspirat din mitul lui Sisif. Urcăm acea bucată de piatră pe munte și, de acolo, îi dăm drumul acceptând consecințele. O urcăm din nou, îi dăm drumul. Când vom decide că e momentul să spunem „stop” și să ridicăm munca noastră comună fără să o lăsăm să alunece?

Și asta nu e tot, draga mea. Ne-am născut din lacrimi, lacrimi pătate cu roșu, un roșu amar, un roșu aprins. Covor de sânge este pământul dintre Prut și Nistru. Am suferit împreună, jalea cuprinzând în multe momente atmosfera îndoliată. Până și păsările cerului plângeau în acele momente. Încet, încet, sufletul nostru a fost divizat.

Au vrut să elimine sentimentul românesc, să uităm ai cui suntem… Oare au reușit? Moldovene și române, de ce nu vreți să dăm mână cu mână pentru a întinde o nouă horă, una mai mare, una a României Mari?

Oare ne-am sinucis pentru a păstra identitatea? Oare nu am găsit loc pentru crearea unui „bănci de lemn în mijlocul mării” pentru a ne proteja valorile împotriva furtunii? Oare suntem încă cuprinși de destinul lui Iona? Ne este frică să ieșim la lumină și să ne întoarcem pentru a-i scoate și pe cei de lângă noi din peșteră?

Eu, unul, nu știu, însă sunt sigur că România este un simbol, mai mult decât o țară, este o comunitate de suflete unite prin istorie, prin identitate, limbă și prin valorile promovate. Conștiinței sociale i-a fost pus, în mod forțat, jugul comunist. Rezultatul îl vedem astăzi, 27 martie 2013, România și Republica Moldova, limba română și limba moldovenească, două inimi având același suflet.

Persecuție, anihilare, apel la violență, reprimare și impunere sunt o parte din acțiunile care ne-au separat, care au făcut ca reprezentanții noștri să se gândească de două ori înainte de a acționa pentru un ideal înnăscut. Draga mea, îți mulțumesc pentru solidaritate!

 

Dragă Basarabie,

 

Îți adresez această scrisoare din prezent cu mândrie pentru ce am reprezentat în trecut și speranță pentru viitor. Au trecut 95 de ani din momentul în care ne-am unit destinele pentru veșnicie, în ciuda tuturor pericolelor.

 

Dragă Basarabie,

 

Al cui sunt?

 

Cu stimă, respect și dorință de unire,

un tânăr rătăcitor pe pământ tricolor,

la dreapta sau la stânga de Prut