Să râdem de problema demografică a României

Să râdem de problema demografică a României

România are o mare problemă demografică. De fapt, nu doar demografică, ci existențială, căci dacă se întâmplă ceva cu Uniunea Europeană, România va fi într-un colaps economic, social și politic greu de imaginat. Mai are vreo 16 milioane de locuitorii, dintre care câteva milioane sunt plecați sezonier la muncă în Uniunea Europeană, iar supraviețuirea dincolo de limitele subzistenței pentru restul depinde de remitențe și de cei angajați în industria, comerțul și alte servicii legate de UE. Se pleacă de la cerșetori de la cercetători, căci lipsesc oportunități fezabile pe termen lung aici.

Înseamnă că statul român, grație viziunii conducătorilor iubiți și preavotați, a ajuns într-o situație în care mai poate funcționa la limite decente datorită cutiei milei Europei Occidentale. Nici nu este nevoie să ne gândim acum la viitor, căci jumătate din tinerii din liceu vor plece din țară. Va veni momentul în care vor fi tăiate fondurile de coeziune, căci vor rămâne prea costisitoare, suntem deja cei mai proști din Europa și investim cel mai puțin educație și, mai mult, mergem și cel mai puțin la școală. Mai avem și un ghinion geografic pe care doar cei cu o strategie politică clară au reușit să îl depășească. Față de Belgia și alte țări, nu depindem de buna cooperare franco-germano-britanică, motive în plus pentru a avea un minim necesar de drone și rachete cu un cost de oportunitate major față de alte investiții necesare. Mai este și o politică externă în care ne-am îndepărtat de vecinii pe care nu îi numim, deși sunt la mai puțin de 500 de kilometri de noi.

Marile sisteme publice sunt în criză de zeci de ani, dar se pare că nu sunt o problemă de securitate națională. Sau ideea de securitate națională a ajuns în România un concept perimat. Corupția generalizată, o afirmație pentru care există dovezi la orice pas, nu face deloc bine. În zece ani, vom vorbi despre Liban ca precursor al crizei din România din multe perspective. Prostia face ca soluțiile la rezolvarea marilor sisteme publice să se bazeze tot pe lozinci politice în loc de cunoștințe. Este drept că au și universitățile o contribuție la promovarea acestor lozinci, mai ales cele care își propun să fie școli de economie și guvernare. Nefuncționarea marilor sisteme publice va duce la plecarea tot mai multor persoane.

Nu este doar un motiv pentru care populația pleacă din România, ci un cumul de factori. Și acum, la naștere, dacă un părinte calculează costurile pentru viața sa și a copilului, va constata că iese mult mai ieftin și mai bine dacă își face bagajele și pleacă.

Mai este și situația mediului rural, cu aproximativ 40% din populație. Cum guverne succesive și-au propus să pedepsească mediul rural, va urma marea plecare și de aici.  Gândirea în lozinci este de vină aici cu cel mai bun exemplu al situației infrastructurii din mediul rural într-o distrugere completă din 1990 încoace. Guverne succesive, mânate de lozinci, și-au propus să pedepsească și mai mult investițiile în infrastructura din mediul rural prin tăieri de la PNDL, singurul program care acoperea niște nevoi de dezvoltare a infrastructurii de bază care nu pot fi finanțate din niciun fond european. Dar cum e greu celor din București, Iași sau Cluj-Napoca să meargă câteva sute de kilometri în țară, va pleca urma marea plecare.

De aici este incredibil de amuzant sau penibil de trist fostul prim-ministru Dacian Cioloș care și-a început campania pentru prezidențiale cu faptul că se nasc tot mai mulți copii în afara României. Se nasc acolo pentru că este un nivel de trai adecvat acolo, pentru că au locuri de muncă decente acolo, pentru că este mai sigur să îți construiești viața acolo, chiar dacă aceste avantaje sunt de pe o poziție mai slab cotată social; a se vedea reportajele despre profesorii din România care sunt mult mai mulțumiți ca gunoieri în Germania, fără să fie vorba de un miraj german, ci doar de o analiză cost-beneficiu.

Iar acum să dăm un exemplu de analfabetism funcțional politico-mediatic pe această problemă:

„O primă măsură, anunțată încă de la începutul anului de ministrul muncii, Raluca Turcan, ar fi extinderea voluntară a vârstei de pensionare de la 65, la 70 de ani. Cu alte cuvinte, cine dorește să rămână activ să o poată face și dincolo de limita vârstei de pensionare până la 70 de ani, cu sublinierea faptului că extinderea vârstei de pensionare este o decizie voluntară, nu obligatorie, impusă prin lege.

Printr-o astfel de măsură s-ar avea în vedere creșterea calității vieții, în consecțină, creșterea speranței de viață, care în România este de circa 75 de ani, cu opt ani mai mică decât în Franța, Spania și Italia, unde speranța de viață este de 83 de ani. Speranța de viață a europenilor a depășit 80 de ani în 2014, potrivit Eurostat.

A doua măsură vizează încurajarea natalității, prin măsuri de sprijin a familiilor tinere: construcție de creșe, after school-uri, pe scurt dezvoltarea infrastructurii din jurul familiei, astfel încât să stimuleze creșterea copiiilor.” – G4Media.ro

Nici nu trebuie să apelezi la vreun studiu pentru a vedea că prima măsură contribuie negativ la atingerea obiectivului propus. Altfel spus, creșterea vârstei de pensionare nu duce la creșterea calității de vieții. De unde au scos și faptul că această creștere a calității de vieții duce la creșterea speranței de viață, prin creșterea pensionării, este imposibil să îmi dau seama. Pentru cei mai mult oameni, dacă muncești mai mult în condițiile unor munci indecente ca majoritatea din țară, cu cât duce această muncă peste vârsta de pensionare, exponențial cresc șansele să mori la locul de muncă sau imediat după pensionare. Nici prin plata unor taxe suplimentare nu contribui la creșterea calității vieții, căci sunt suficiente de plătit și, de obicei, cei care sunt într-un regim industrial vor plăti subvenții pentru alții, sporuri COVID-19, deturnări de fonduri publice și altele. Plus că trebuie plătite dobânzile la datoria publică și, evident, datoria publică. Ca o paranteză, îmi place că discuțiile actuale despre returnarea datoriei publice nu sunt ajustate la România viitorului, adică ne bazăm pe moștenirea lui Ceaușescu în calcule, căci nu are nimeni timp să se gândească la viitor în mod realist, nu cu lozinci, pe aici. Dacă cineva îmi poate arăta relația de cauzalitate între ieșirea la pensie mai târziu și creșterea speranței de viață, rămân dator.

A doua măsură se referă la creșterea natalității prin măsuri utile doar Bucureștiului și câtorva orașe mari. Degeaba construiești crește și after school-uri, care, de menționat, sunt doar 5% din ceea ce este în realitatatea așa-zisa infrastructură în jurul familiei, dacă cei care ar trebui să le folosească nu au bani.  Infrastructura în jurul familiei înseamnă și o școală dotată (s-a rezolvat problema de zeci de ani cu toaletele?), și sentimentul de apartenență la comunitate (comunitățile sunt sistematic distruse), și siguranță (în condițiile în care în fiecare oraș se bat cu săbii băieții peste weekend, iar armele nu sunt greu de procurat ilegal), perspectiva unei pensii decente pe care o să apuci (nu este cazul în România), o justiție care să sancționeze pedofilii și corupții, nu să îi apare (ceea ce nu se întâmplă acum) și lista poate continua. Să nu uit marea problemă a părinților făcuți sandviș între copii și bunici, o mare problemă, dar la care nu se gândește nimeni, căci gândirea politică în România este una de lozinci și agenții de lozinci.

Acum, marele punct. Cele două măsuri nu au nicio treabă cu sporirea natalității, ci sunt politici sociale de bază, cea privind pensionarea și cea privind creșterea și îngrijirea copiilor. Desigur, în lozinci și nu cum vorbesc media și decidenții despre ele. Și nu în direcția propusă de Turcan pentru pensionarea în dric pentru cei care nu ies la pensie la 38-40-50-55-60 de ani. Am vrut să subliniez acest lucru la final ca efect suprem.

Politicile pro-nataliste sunt un capitol distinct, dar Guvernul României și Administrația Prezidențiale sunt prea ocupate pentru a plăti niște minime servicii pentru redactarea unor propune adaptate României, cu care să meargă în Parlament și pe care să le implementeze. Viktor Orban oferă un model, mai sunt și altele mai la vest. Dar este important să fie particularizate contextului național.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *