Revelion 2015 – unde îl petreci? (A)

Revelion 2015 – unde îl petreci?

Suntem la sfârșitul lui octombrie și, practic, mai sunt aproape două luni până la noaptea dintre ani. Eu, unul, m-am gândit deja unde voi face acea noapte. Știu sigur că nu voi fi în România și, cel mai probabil, o voi petrece în Spania. Voi fi într-un oraș fain din Andaluzia, un oraș care, pe lângă istoria și arhitectura minunată, este la poalele unui lanț muntos care se înalță la peste 3400 de metri. Voi avea partea de momente plăcute pe-aici, fiind înconjurat de oameni, locuri și evenimente faine.

Dar cum putem să ne imagină alte locuri, oriunde am fi, cum putem să alegem destinații pe placul nostru din diferite colțuri ale lumii, nu este așa că ar fi mai bine dacă am face un top, după cum am obișnuit să scriu pe blog în recomandările turistice? Eu mizez pe rolul topurilor care te sprijină în realizarea unei decizii într-un mod mult mai rapid și care reușesc să ofere informațiile cele mai importante în câteva rânduri.

Destinații pentru Revelion 2015

Thailanda, Dubai și Singapore

  1. Thailanda – Această țară asiatică vine cu propriul ei farmec, dar și cu oferte revelion Thailanda. Thailanda, față de alte state din regiunea Indo-China, nu prea are norocul unui sistem politic foarte bine consolidat, monarhia constituțională din această țară fiind guvernată în stil milităresc, dacă aș putea spune așa. Instabilitatea politică, adevărate crize, și lupta între monarhie și republicanism marcată de loviturile de stat, dictaturile, alegerile și schimbările de regim din ultimii 15 ani fac din Thailanda subiectul multor studii de caz. Personal, aș merge acolo numai să văd aspecte ce țin de modul cum viața oamenilor este administrată zi de zi. Dar să nu uităm obiectivele turistice ale țării cu capitala la Bangkok. Ayutthaya este un oraș vechi care este sit UNESCO World Heritage, plajele diverse și magnifice îți fac cu ochiul, iar cascadele și parcurile naționale Khao Yai și Khao Sok nu pot trece neremarcate. Laguna Phuket nu poate trece nevizitată, Hotelul Banyan Tree Phuket putând fi o alegere inteligentă pentru această vacanță.
  2. Emiratele Arabe Unite – Dubai – Dubai s-a consolidat ca o destinație destul de cunoscută pentru publicul român prin prisma dezvoltării inimaginabile din ultimii 20 de ani, dar și marketingului de care a avut parte. Din nimic, s-a transformat într-o destinație de lux pentru călători, oameni de afaceri și nu numai. Se pare că unele site-uri de recomandări pentru petrecerea Anului Nou includ Dubaiul în lista recomandărilor, după cum puteți vedea în articolul New Years Eve in Dubai is an Experience of LifetimePersonal, mă mai gândesc dacă o astfel de destinație poate fi în listă, date fiind problemele ce țin de democrație, drepturile omului, migrație și nu numai din această provincie.
  3. Singapore – Un tărâm magic dacă ar fi să luăm în considerare că este un oraș-insulă-stat de dimensiunea Bucureștiului, poate chiar un pic mai mic. Singapore este un hub comercial și financiar, fiind avantajat de poziția insulară care îi oferă un punct de legătură în comerț. Totodată, PIB-ul per capita nominal de vreo 55 000 de dolari anual reprezintă o sumă care arată destul de multe despre nivelul de dezvoltare al unei posibile destinații pentru Revelion.

Trei recomandări sunt prea puține, mai ales că m-am axat strict pe zona asiatică, care, trebuie să recunoaștem, vine cu acel ceva care te atrage. Destinații bune sunt, însă, în multe locuri. Experiențe de neuitat, la fel. Planificarea plăcută!

 

sursă imagine: Road number 1256 in Pua District snaking on top of the mountain ridge towards Doi Phu Kha National Park
sursă imagine: Chedis at the Ayutthaya Historical Park

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.