Răspunsul UE privind aplicanții pentru viză din Donetsk și Luhansk

Răspunsul UE privind aplicanții pentru viză din Donetsk și Luhansk

Pe 24 aprilie a.c., președintele Federației Ruse Vladimir Putin a aprobat un decret prin care ușurează modul în care cetățenii ucraineni din regiunile Donetsk și Luhansk pot obțijne cetățenia rusă și primi pașapoarte rusești.

Practic, respectivii cetățeni aflați în zonele de conflict pot obține documente de identificare și de călătorie rusești, chiar dacă nu locuiesc în Rusia, în baza unor documente de identificare eliberate de „autoritățile” autodeclarate și nerecunoscute ale regiunilor Donetsk și Luhansk. Nerecunoașterea pașapoartelor obținute astfel este o măsură luată în considerare de statele membre UE; totuși este o competență exclusivă a statelor membre.

Pentru a avea o serie de criterii uniforme la nivelul statelor membre UE, atât cele Schengen și non-Schengen,  în cazurile aplicanților pentru vize care sunt rezidenți în Donetsk și Luhansk, precum și pentru a avea consistență în aplicarea normelor europene privind vizele sau privind libera circulație, Comisia Europeană a realizat o serie de orientări, conținând informații despre reglementările privind competența teritorială consular, claritatea informațiile pentru public și criteriile pentru identificarea pașapoartelor emise în urma decretului din 24 aprilie.

De exemplu, aplicanții pentru viza Schengen care au rezidența în regiunile Donetsk și Luhansk trebuie să depună aplicația pentru viza la consulatele statelor member din Ucraina, indiferent de documentul pe care îl dețin.  Consulatele statelor membre din Rusia și Ucraina trebuie să comunice clar rezidenților din Donetsk și Luhansk faptul că aceștia trebuie să aplice pentru viză în consulatul relevant din Ucraina, precum și faptul că cetățenii ucraineni cu pașapoarte biometrice nu au nevoie de viză pentru a călătorie în spațiul Schengen.

În privința criteriilor pentru identificarea pașapoartelor emise după decretul din 24 aprilie 2019, sunt oferite consulatelor statelor membre UE informații pentru identificarea pașapoartelor rusești eliberate pentru cetățenii ucraineni din Donetsk și Luhansk.

Uniunea Europeană consideră decretul aprobat de președintele Federației Ruse în aprilie ca fiind o măsură care acționează în detrimental spiritului și conținutului acordurilor de la Minsk privind soluționarea crizei ucrainene.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *