Raportul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu

natiunile unite

Raportul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu a publicat ieri un raport cu privire la situația israelo-palestiniană, evidențiind o serie de amenințări la adresa păcii și câteva recomandări pentru soluția a două state.

Cvartetul, înființat în 2002, este compus din Națiunile Unite, Uniunea Europeană, Statele Unite și Federația Rusă, fiind reprezentat de Ban Ki-moon, Federica Mogherini, John Kerry și Serghei Lavrov.

Găsiți raportul aici.

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *