Putin își pregătește retragerea

Putin își pregătește retragerea

Președinte pe viață? Puțin probabil.

Putin își pregătește retragerea în plan intern, dar cu multă prudență, eventual cu câteva frâne în cazul în care succesorii vor merge în alte direcții. Evitarea unei crize de succesiune este esențială pentru cimentarea contribuțiilor pe care Vladimir Putin le-a avut pentru Federația Rusă, dar și pentru supraviețuirea regimului. Construirea unor instituții care să îi permită să intervină, dacă lucrurile vor merge în direcții pe care le-a criticat de-a lungul timpului în activitatea predecesorilor săi, este prioritară acum și pleacă de la premisa că ordinea politică este mai importantă ca forma de guvernare.

Mandatul actual al președintelui Rusiei expiră în 2024. Președinte din 2000, acesta a fost prim-ministru între 2008 și 2012, timp în care a funcționat rocada cu până recentul prim-ministrul Medvedev. Reforma constituțională propusă de Vladimir Putin în discursul în fața Adunării Federale a provocat numeroase discuții și speculații privind viitorul său după 2024.

Unul dintre scenariile cele mai amintite fiind consolidarea rolului prim-ministrului și revenirea pe această poziție. Improbabilă revenire. Într-adevăr, propunerile de reformă constituțională oferă mai multă putere formală Dumei asupra activității guvernamentale, iar o parte din atribuțiile prezidențiale ar putea transferate viitoarei funcții prim-ministeriale. De menționat că la scurt timp după discurs, Dmitri Medvedev și-a dat demisia, sub pretextul facilitării pregătirii și implementării reformelor constituționale, iar în locul său a fost numit Mihail Mișustin, un necunoscut în plan extern venit din poziția de șef al autorității fiscale naționale. Din rolul de prim-ministru, Medvedev a plecat ca adjunct al lui Putin în noul creat rol de adjunct al șefului Consiliului de Securitate, unde va avea o serie de obligații prezidențiale și guvernamentale.

Ajungem la al doilea scenariu, plecând de la clarificarea între roluri prezidențiale și guvernamentale. În în timp ce executivul guvernamental se îndreaptă spre un rol administrativ, tehnic, separat de funcțiile politice și strategice, cele din urmă sunt preluate de Consiliul de Stat.  Al doilea scenariu se referă la Consiliul de Stat, o instituție prezidențială consultativă, prezidată tot de președintele Federației, dar cu o componență mai diversificată. Consiliul de Stat are ca rol asigurarea interacțiunii și funcționării coordonate ale diverselor entități ale puterii de stat. Funcțiile sale ar urma să fie consolidate și, ținând cont de format, ar putea să permită participarea lui Vladimir Putin dintr-o poziție relevantă în activitatea acestei entități. Rămâne întrebarea din ce poziție. Nu este anormal ca un înalt oficial al unui stat, indiferent de natura regimului, să rămână aproape de succesori.

A treia opțiune care merită analizată este dată de evoluția construcțiilor regionale, în particular proiectul uniunii cu Belarus și Uniunea Economică Eurasiatică. În acest moment, Vladimir Putin, ca reprezentant al Rusiei, este printre principalii promotori ai construcțiilor regionale eurasiatice. Dar acest dublu rol vine cu constrângeri, chiar dacă aceste construcții vor avea activitatea dependentă de Moscova, principalul beneficiar. Mai mult, sunt câteva bariere integraționiste de depășit în perioada următoare, care au nevoie de larg sprijin politic și popular. În 2023, Vladimir Putin va conduce, ca președinte al Federației Ruse, Consiliul Economic Eurasiatic Suprem. Anul următor, expiră mandatul președintelui Consiliului Comisiei Eurasiatice, deținut acum de un fost prim-ministru armean. Este și perioada în care Uniunea Economică Eurasiatică va trebui să își asume niște priorități mai consistente, iar pentru acest lucru ai nevoie de sprijin politic.

Fie că va alege al doilea sau al treilea scenariu, rămâne cu un cuvânt important de spus, permițându-i să intervină atunci când este cazul și ducând mai departe câteva proiecte pe care le-a sprijinit de-a lungul timpului. Este mai puțin relevant, dacă se întoarce ca prim-ministru. Sunt lucruri mai importante de făcut decât să ocupi o funcție, iar câțiva predecesori ai săi au arătat acest lucru. Cele trei roluri nici măcar nu sunt incompatibile, după cum a arătat și Lenin acum un secol.

Până la urmă, sub conducerea Uniunii Sovietice de către Stalin, Republica Sovietică Rusă a avut șapte șefi de stat și zece șefi de guvern.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *