Protejarea libertății religioase, pusă de Statele Unite pe agenda ONU

Protejarea libertății religioase, pusă de Statele Unite pe agenda ONU

Sesiunea 74 a Adunării Generale a Națiunilor Unite a găzduit un apel global pentru protejarea libertății religioase. 80% din populația planetei, conform unui raport recent, trăiește în zone care nu sunt libere de persecuție religioasă.

Mesajul de protejare a libertății religioase a fost transmis de președintele SUA, Donald Trump, împreună cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, în preajma mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor religioase. Statele Unite îndeamnă națiunile din întreaga lume să pună capăt persecuțiilor religioase.

În cadrul evenimentului, Donald Trump a anunțat mai multe initiative pentru protejarea libertății religioase în jurul lumii, incluzând un fond pentru protejarea libertății religioase, a siturilor religioase și a relicvelor, precum și o coaliție a afacerilor americane pentru protejarea libertății religioase.

Mai multe persoane supraviețuitoare ale persecuției religioase în diferite părți ale lumii au fost invitate de SUA la Sesiunea 74 a Adunării Generale a Națiunilor Unite: Dabrina Bet Tamraz, Rishat Abbas, Irene Weiss, Jewher Ilham, Mariam Ibraheem, Zumrat Dawut, Nadia Murad, Nury Turkel, Nyima Lhamo, Andrew Brunson, Faiz Algaradi. Poveștile de viață și mesajele acestor supraviețuitori sunt disponibile liber pe internet.

imagine: AFP

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *