Printre riscurile activităților sub egida ONU

RD Congo

Printre riscurile activităților sub egida ONU

Imaginea asupra persoanelor care lucrează pentru atingerea obiectivelor Organizațiilor Națiunilor Unite este una romantică și uneori prea idealizată. Discuția despre riscuri este pusă nu de puține ori pe plan secund. Cu toate acestea, recunoaștem contribuția Națiunilor Unite în menținerea păcii și a securității, în promovarea cooperării și dezvoltării și nu numai.

MONUSCO: Experți ONU dispăruți în RD Congo

Doi experți sprijiniții de Națiunile Unite împreună cu colegii congolezi au dispărut pe 12 marte în regiunea Kasai din RD Congo1. Aceștia își desfășurau activitatea sub mandatul Rezoluției 1533 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, rolul lor fiind de aduna și analiza informații din regiune cu privire la fluxurile de arme și materiale conexe și cu privire la rețelele care contribuie la violarea embargoului în privința armelor.

Practic, cei doi aveau ca scop monitorizarea implementării regimului de sancțiuni pus de Consiliului de Securitate, expuși astfel la pericolele lucrului în zonele de conflict.

Mai multe state cheamă Guvernul Congo să facă eforturi susținute împreună cu Misiunea MONUSCO (Misiunea ONU pentru stabilizarea RD Congo) pentru a descoperi situația în care se află aceste persoane și dacă sunt în siguranță. Autoritățile congoleze anunțau că respectivii au fost răpiți și duși în pădure într-una dintre înfruntările dintre forțele de ordine și o miliție2.

RD Congo

sursa imagine: Congo|Shutterstock.com

Astfel de cazuri apar din când în când și, urmărind mass-media internațională, pot spune că pot fi identificate destul de des. Este unul dintre riscurile activității în zonele de conflict și în zonele în care autoritatea statului este pusă sub semnul întrebării de diferite grupări mai mult sau mai puțin legitime. Este important de precizat că nu întotdeauna aceste misiuni reușesc să își atingă în timpul estimat obiectivele propuse.

  1. MONUSCO, 2017, martie 13, Note aux medias sur la disparition de deux experts des Nations Unies au Kasai, https://monusco.unmissions.org/note-aux-medias-sur-la-disparition-des-deux-experts-des-nations-unies-au-kasa%C3%AF%C2%A0 []
  2. France 24, 2017, martie 14, RD Congo : deux experts onusiens et leurs accompagnateurs portés disparus dans le Kasaï, http://www.france24.com/fr/20170314-rd-congo-deux-experts-onusiens-accompagnateurs-disparus-kasai-kamuina-nsapu []

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *