Primul senator transgender în Statele Unite

Primul senator transgender în Statele Unite

Sarah McBride, 30 de ani, ajunge primul senator care se identifică transgender în Senatul Statelor Unite.

O susținătoare a drepturilor LGBTI+, McBride a câștigat cu ușurință mandatul de senator în micuțul stat Delaware. Devine astfel politicianul transgender din Statele Unite care ocupă cea mai înaltă poziție. Campania s-a axact pe îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate, garantarea concediului plătit, sprijinirea școlilor publice și reformarea sistemului de justiție penală.

McBride are câteva realizări importante pentru protejarea drepturilor omului înainte de a ajunge în Senat. A făcut parte din echipa care a reușit să interzică discriminarea pe baza identității de gen în Delaware.

În România, în urma unei legi aprobate de Parlamentul României prin sprijinul PMP, PSD și PNL, sunt interzise referințele la identitatea de gen sau la persoanele transgender în școli, universități și alte instituții educaționale și de formare profesională. După câteva amânări, este așteptată o decizie a Curții Constituționale pe această temă. Dacă legea va fi aprobată, McBride nu va avea voie să conferențieze, de exemplu, în vreo universitate din România. De asemenea, discuțiile din centre de cercetare, de la orele de educație civică sau din cercurile privind drepturile omului privind identitatea noului senator american vor fi interzise.

imagine: sarahmcbride.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *