Premiul Nobel pentru Pace 2019: Abiy Ahmed Ali

Premiul Nobel pentru Pace 2019: Abiy Ahmed Ali

Merită menționat că Premiul Nobel pentru Pace din acest an a mers, în urma deliberării Comitetului Nobel din Norvegia, către prim-ministrul Ethiopiei, Abiy Ahmed Ali, pentru activitatea încurajatoare începută în 2018.

Într-un an în care s-au făcut remarcate mai degrabă conflicte pe plan international, conflicte de tot felul, militare și politic-ideologice, au fost puține încercări de dezghețare și de soluționare a unor probleme. Abiy Ahmed, în pofida criticilor motivate, a avut un rol în promovarea păcii și reconciliere în regiune prin soluționarea pentru moment a conflictului dintre Ethiopia și Eritrea.

Premiul acordat este unul „în speranță”, în speranța că prim-ministrul ethiopian va continua pe drumul început în 2018, al democratizării regimului și al implicării în soluționarea conflictelor regionale. Comitetul Nobel afirmă acest lucru în comunicatul prin care anunță câștigătorul din acest an:

„Comitetul Nobel Norvegian speră că Premiul Nobel pentru Pace va sprijini prim-ministry Abiy Ahmed în activitatea sa importantă pentru pace și reconciliere.”

Abiy Ahmed Ali, născut în 1976, este al patrulea prim-ministru al Ethiopiei, cu un mandate care a început pe 2 aprilie 2018, lideri al Frontului Democrat Revoluționar al Poporului (EPRDF) din partea Partidului Democrat din Oromia.

Fost ofițer de informații pentru armata ethiopiană, Abiy Ahmed a fost implicat în mai multe misiuni de menținere a păcii și soluționarea conflictelor interetnice din regiune. Ulterior, a trecut în zona administrativă, unde a contribuit la înființarea și dezvoltarea mai multor instituții, iar din 2010 este activ implicat în politică ca membru al legislativului federal, ministru pentru știință și tehnologie, vicepreședinte al Oromiei și prim-ministru.

Premiul Nobel pentru Pace vine pentru sprijinul acordat soluționării conflictelor, dar și pentru agenda domestică de liberalizare a politicii și economiei. Printre conflictele regionale unde a avut un rol se află:

  • reluarea negocierilor de pace cu Eritrea și semnarea unui acord de pace cu președintele din Eritreea, Isaias Afwerki, la 20 de ani de la conflictul de frontieră din 1998;
  • sprijinirea normalizării relațiilor diplomatice dintre Eritrea și Djibouti;
  • sprijinirea medierii conflictului dintre Kenya și Somalia asupra drepturilor privind o zonă marină disputată;
  • încurajarea asigurării unei reforme constituționale și a unei tranziții către o guvernare civilă în Sudan.

Rămâne de văzut dacă va reuși în planul intern să asigure pacea pe termen lung, după cum promite. De altfel, este și speranța Comitetului Nobel, căci Ethiopia mai are de rezolvat multe tensiuni interne. Nu ține doar de el, însă oferă pentru moment speranța că și în zonele în care conflictul a fost la ordinea zilei multe decenii sunt perspective importante de liniște și pace.

copyright: © Nobel Media 2019. ilustrație: Niklas Elmehed

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *