E mai complicat cu Popper și paradoxul toleranței

E mai complicat cu Popper și paradoxul toleranței

Să-l vezi pe Karl Popper viral, citat pentru justificarea cenzurii, este o noutate. De ce?

Povestea cu paradoxul toleranței este o notă de subsol la o discuție despre inconsistențele unor teorii privind suveranitatea, precedând un amplu argument pentru o teorie a unui control democratic bazat nu doar sau nu neapărat pe rezultatele votului, ci și pe existența unor instituții democratice care răspund public și sunt controlate de public, unde public nu este gașca cea mai mare, cea mai gălăgioasă sau cea mai puternic. Popper chiar respinge tribalismul.
 
El pune ceva de tipul țineți cont de paradox, dar nu uitați că este inconsistent și se află într-o poziție nu prea solidă din punct de vedere empiric și logic.
 
De altfel, mai spune că, când descrie paradoxul toleranței, că „nu implică, de exemplu, că trebuie să suprimăm întotdeauna rostirea filozofiilor intolerante; atâta timp cât poate fi contracarată printr-un argument rațional și îi putem ține sub control prin opinia publică, suprimarea ar fi cea mai neînțeleaptă”.
 
Și nu este tot ce zice. Ideea de suprimare prin forță este păstrată (1), dacă cei intoleranți încep denunțarea întregului argument și interzice ascultării unor argumente raționale. Într-adevăr în numele toleranței este amintit dreptul de a nu tolera intolerantul și că orice mișcare bazat pe intoleranță se plasează în afara legii, inclusiv incitarea la intoleranță și persecuție. Dar povestea este mai complicată și deloc limitată la citate de pe citatepedia.ro.
 
Mai spune că și că paradoxul poate fi depășit printr-o guvernare bazată pe egalitarism și protecționism, principii descrise în fragmentele de mai sus, o guvernare care îi tolerează pe cei care sunt pregătiți să facă același lucru în mod reciproc, care își tratează imparțial cetățenii și nu recunoaște privilegii naturale.
 
Ceea ce fac companiile Twitter, Facebook, Amazon, Google și Apple (toate sponsori ai Partidului Democrat, câștigător al alegerilor) zilele astea, eliminând opinii concurente în afara oricăror instituții democratice (2), nu are nicio treabă cu paradoxul intoleranței.
 
(1) Prin forță în acest caz nu se referă la înarmarea fiecăruia, ci la folosirea acelor instituții din stat responsabile, care răspund public.
 
(2) Nu există instituția democratică a „pumnului în gură”.
imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *