Planul Comisiei Europene pentru a sprijini romii din UE

Planul Comisiei Europene pentru a sprijini romii din UE

Comisia Europeană a anunțat un nou plan strategic pentru încurajarea egalității, incluziunii și participării romilor din Uniunea Europeană.

Este parte a planului european împotriva rasismului și urmărește trei piloni:

  • egalitate cu ceilalți membri ai societății;
  • incluziune economică și socială;
  • participare la viața politică, socială, economică și culturală.

O serie de obiective sunt propuse în această privință, printre care:

  • reducerea la jumătate a numărului de romi care sunt victime ale discriminării;
  • dublarea numărului de romi care depun o plângere atunci când sunt discriminați;
  • reducerea cel puțin la jumătate a diferenței de venituri între romi și restul populației;
  • reducerea cel puțin la jumătate a decalajului în ceea ce privește participarea copiilor la educația preșcolară;
  • reducerea numărului de copii romi care frecventează școli primare segregate în cel puțin jumătate din statele membre cu o populație romă importantă;
  • reducerea cu cel puțin jumătate a diferențelor de ocupare a forței de muncă și a diferențelor de gen în ocuparea forței de muncă;
  • reducerea cel puțin la jumătate a decalajului în ceea ce privește speranța de viață;
  • reducerea cu cel puțin o treime a decalajului în ceea ce privește condițiile precare de locuit;
  • asigurarea faptului că cel puțin 95 % din romi au acces la apă de la robinet.

Pentru îndeplinirea acestor indicatori, rolul principal va fi jucat de fiecare stat membru al Uniunii Europene. Statele membre vor trebui să realizeze propriile strategii naționale până în septembrie 2021 și să raporteze la fiecare doi ani stadiul aplicării acestei strategii.

Planul de acțiune pentru combaterea rasismului a fost anunțat în cadrul discursului privind Starea Uniunii din 16 septembrie, susținut de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Puteți citi planul de acțiune al Uniunii Europene pentru combaterea rasismului la adresa aceasta (.pdf). Măsurile cuprinse urmăresc elemente de la aplicarea legislației din domeniu la investiții publice în domenii de interes.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *