Orașul de sub oraș, un material jurnalistic de excepție

Doar ne imaginăm cum este viața de sub noi, o viață macabră cu miros de boală și suferință, toate acestea mascate în iluzii. Nu este primul și nu va fi nici ultimul material jurnalistic pe tema aceasta, însă „Orașul de sub oraș” este un material România, Te Iubesc! care merită tot interesul.

printscreen slumdog millionaire

Citind cele trei articole, mi-au trecut prin minte câteva secvențe din Filantropica (memorabila scenă cu Gh. Dinică, în special), precum și din Slumdog Millionaire. Realitatea este, din nefericire alta, mult mai dură. Știm cu toții că viața bate filmul. Materialul video din cadrul acestui reportaj mi-a confirmat supoziția.

Care este soluția pentru problema aurolacilor? Nu trebuie să ne rezumăm la prevenire. Întotdeauna vor fi cazuri care o voi lua pe arătură. Trebuie să acționăm. Există niște ONG-uri care fac asta, având fiecare viziuni diferinte pentru estomparea situației. Cred cu tărie că oamenii aceștia pot fi readuși printre noi. Nu știu cât de corect este, dar au un viitor. Unii, căci alții vor muri datorită numărului de boli pe care îl au și l-au diseminat.

Situația în România, într-o perioadă în care criza a devenit un laitmotiv al comportamentului autorităților și al unei mari proporții din actorii din sectorul public, are nevoie de un impuls puternic spre îndreptare. România nu este primul și nici singurul stat care se confruntă cu această problemă, dar putem să venim și să spunem că „am reușit să luptăm cum o problemă a societății contemporane”.

Cuvântele caracteristice ale rezolvării situației sunt: implicare, devotament, răbdare, finanțare, mobilizare, termen scurt, mediu și lung. Degeaba venim noi, astăzi, cu o masă caldă la prânz, dacă mâine oamenii respectivi se vor întoarce furibunzi în canal, la marginea acestuia sau pe străzi cerșind.

De ce răbdare?

În primul rând, este nevoie de gândirea unui plan concret, împărțit pe termene. Trebuie aplicate soluții imediate (consiliere, ajutor, oferirea unui sprijin pentru asigurarea traiului, dar nu totul controlat), pe termen mediu ( 5-10 ani – educarea, asigurarea unei continuități în renunțarea la vicii, vindecarea pentru bolile pentru care cercetătorii au găsit deja soluții, pregătirea profesională, oferirea de alternative de petrecere a timpului liber) și pe termen lung ( ce vor face acești oameni după ce vor ieși din cadrul serviciilor de asistență și protecție socială?). Este nevoie de locuri de muncă, deci stabilitate politico-economică. Ajungerea la un consens între două-trei generații politice (judecând după un mandat de patru ani) reprezintă un atribut obligatoriu, poate uneori cu clauze compromisorii, dar pentru binele societății românești și nu numai.

Ideea este că nu poți veni mâine, peste cinci, peste zece ani cu o decizie prin care obligi integrarea pe piața muncii a acestor oameni și uiți de cei care au asigurat finanțarea până la acel moment. Așadar, stabilitatea și mărirea numărului de locuri de muncă într-o țară funcțională din punct de vedere economic, una care să producă pentru export, cât și pentru asigurarea necesarului intern.

În plus, fiecare caz trebuie luat separat. Fiecare individ este diferit, iar backgroundul social diferă de la un caz la altul. Nu este nevoie ca acești oameni să fie tratați statistic, iar populația care dorește să facă un bine să fie hrănită cu numere. Nu, rezultatul este în soluții, în individual, în devotament, ca să încep răspunsul la al doilea cuvând menționat anterior.

De ce devotament?

Pentru că fără devotament suntem slăbiți în fața fenomenului. Rămân două soluții: metoda Hitler și apelarea la respectarea drepturilor, libertăților și obligațiilor fundamentale ale omului. Pe care o vom alege?

A doua pare a  fi un pas înainte. Devotament pentru distrugerea oricărei rămășite a acelor locuri, devotament pentru ajutarea respectivelor persoane din punct de vedere igienico-sanitar, medical, psihologic, social, educațional, profesional și cam atât. Pentru economic spun NU.

 De ce mobilizare?

Numărul lor crește. Numărul bolilor pe care îl împrăștie altor persoane mai mult sau mai puțin vinovate crește. Suntem, la nivel global, peste șapte miliarde de oameni. România are, oficial, în jur de nouăsprezece milioane. Rata infectărilor crește exponențial, în timp ce a prevenirii și a combaterii unor boli se comportă liniar. Este nevoie de oameni, de mobilizare, de finanțare, de implicare, de devotament pentru găsirea unei soluții. Care este soluția: A ACȚIONA.

Cei care vin să ajute sunt prea puțini. Nu putem să atacăm problema numai cu voluntari. Avem nevoie și de persoane calificate (pe lângă cele existente deja din sectorul public și din cel al ONG-urilor), informate, gata să acționeze.

De ce finanțare?

Pentru că echipa care poate rezolva situația trebuie plătită și trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice în deplină siguranță financiară pe termen lung. Făcând o paranteză, eradicarea corupției este imposibilă, însă lupta corectă împotriva acesteia reprezintă un plus pentru atingerea scopului. Închei paranteza.

De asemenea, este nevoie de finanțare pentru obiectele necesare, pentru centrele create, pentru campaniile de prevenirea și informare ce au nevoie de continuitate și lista continuă.

Nu este imposibil. Imposibilul nu există, chiar dacă a atins apogeul din punct de vedere al locuitorilor. Aruncați o privire asupra evoluției demografice și veți vedea că multă tristețe.

Într-un ton trist, închei comentariul făcut la reportajul care mi-a atras atenția asupra unei probleme de aici, de acolo, de peste tot. Dar cum este o problemă, există și soluții. Depinde de noi dacă vom dori să acționăm, când vom focaliza pe rezolvarea, mai devreme, mai târziu sau niciodată.

Post-scriptum: Mentalitatea se schimbă prin acțiune.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Orașul de sub oraș, un material jurnalistic de excepție”

Comments are closed.