OMS descrie COVID-19 ca pandemie

OMS descrie COVID-19 ca pandemie

Aproape 120.000 de cazuri de infecții cu noul coronavirus COVID-19 au fost confirmate, aproape 4.300 de oameni au murit, iar numărul țărilor și teritoriilor în care a fost confirmat coronavirusul se ridică la 114. Este statistica la zi a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la evoluția acestei crize globale. China, Italia, Iran, Coreea de Sud, Franța, Spania, Germania, SUA, Japonia, Elveția și Olanda sunt în primele zece locuri în privința cazurilor confirmate, două tremie dintre cele de pe plan global fiind în dreptul Chinei, locul de unde a început propagarea acestui virus.

Miercuri, 11 martie 2020, OMS a declarat epidemia provocată de noul coronavirus ca încadrându-se în categoria pandemiilor, prima pandemie provocată de un coronavirus. Așadar, este o problemă globală, în care inacțiunea agravează situația. Reprezentatul OMS a ținut în discursul în care a evidențiat această schimbare în evaluarea COVID-19 să amintească că sunt câteva țări care au demonstrat că virusul poate fi suprimat și controlat. Se referea la Japonia, la Coreea de Sud și, după multe greșeli în primele săptămâni, la China.

Tedros Ghebreyesus, directorul general al OMS, a subliniat pe finalul discursului său câteva puncte care vor face diferența între succesul și eșecul în această criză: „Reamintesc tuturor țărilor că facem apel pentru activarea și intensificarea mecanismelor de răspuns la situații de urgență. Comunicați cu oamenii voștri despre riscuri și cum se pot proteja – aceasta este treaba tuturor. Găsiți, izolați, testați și tratați fiecare caz și urmăriți fiecare contact. Pregătiți-vă spitalele. Protejați-vă și pregătiți-vă lucrătorii din sănătate. Și să ne uităm unii la alții, pentru că avem nevoie de fiecare”:

Ciuma, holera, gripa spaniolă sunt câteva din pandemiile care au cuprins planeta în decursul timpului și care oferă unele dintre cele mai sumbre imagini. Dar mai există o pandemie activă pe glob la acest moment – HIV/SIDA. Iar în 2009 am trecut cu toții prin pandemia virusului AH1N1, cunoscută popular și ca gripa porcină, care a omorât între 151.700 și 575.400 în primul an de circulație.

imagine: Pixabay

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *