Oare elevul prim-ministru știe ce este PIB-ul?

Trăim în țara opiniilor, în țara în care toată lumea știe totul. Dacă încerci să dovedești cuiva că s-ar putea să se înșele, sunt șanse mai mari să sară zece oameni pe tine decât să deschidă unul o carte și să își dea seama că ai dreptate. Fundamentele au devenit opționale, iar plagiatul operă de artă. Morala este relativă, aparținând, de obicei, celui mai scoate mai multe sunete, chiar dacă sunt indiferente. Despre lege nu mai vorbim, pentru că norocul a făcut să mai existe câteva picături de stat de drept în România. Aruncăm cu cuvinte peste tot. În cel mai bun caz, depunem efort să învățăm o poezie pe care să o recităm, cu efort oratoric, pentru a dovedi falsitatea.

În acest condiții, ar trebui să ne mai surprindă doi elevi care nu și-au făcut lecția și cred că aruncând propoziții la nimereală vor nimeri răspunsul corect? Cred că ar trebui să ne temem de acest momente. Pentru bugetul statului pe anul următor, nu se merge la ghicitoarea de peste drum, sperând că va nimeri milioanele potrivite.

intalnire cotroceni
*sursă imagine: zoso.ro

Elevii știu ce înseamnă PIB? Cer ei așa ceva?

Citatul de mai sus aparține prim-ministrului României, Victor Ponta, fiind un răspuns dat unei jurnaliste acum mai puțin de un an. Venea după un protest al unor elevi pe tema subfinanțării sistemului educațional1. Elevii, însă, au dovedit că știu ce înseamnă PIB. Au dovedit că știu când cineva minte și promite 6% pentru educație. Actualul prim-ministru al României este rezultatul sistemului educațional românesc, un sistem în care se tolerează plagiatul, se omoară creativitatea și se predă lecția tupeului. Poți pune întrebări având bun simț, asta e clar.

Pe vreme mea, adunarea cifrelor se făcea în clasa a II-a. Acum, nu mai știu exact când se studiază, însă știu că 5+6=11. În clasa a XI-a, sau poate chiar mai devreme, se învață elemente de bază din economie, inclusiv informații despre PIB. Dacă ajungi la facultate, muncind (exact cum ar trebui) reușești să înveți și mai multe.

Ascultam zilele trecute un copil de trei-patru ani întrebând „ce este inflația”. Am greșit spunând pe facebook că, cel mai probabil, va afla răspunsul peste 12 ani. Va afla acel răspuns dacă va crește într-un mediu educațional care să pună accentul pe curiozitate, informare și cooperare. Dacă nu, cel mai probabil, va pica la examenul de bacalaureat.

Care este legătura dintre cele două ipostaze – a elevului încercând să explice cu vorbe goale2 reducerea CAS-ului și a copilului de patru ani?

Acel copil de patru ani3 va suferi de pe urma proiectului de buget pe care îl va aștepta România, buget la care contribuie prin taxe și impozite, buget care va fi îndreptat spre neadevăratele problemele ale țării, buget care va fi, după cum am văzut, lăsat următorului, în speranța că va reuși să facă ceva.  Într-un astfel de mediu, mai putem spera la calitate? Mai putem spera la progres? În cel mai bun caz, îl putem mima. Îl mimăm prin subiecte mai ușoare la bacalaureat, prin portițe în legi, prin declarații politice, prin temele nefăcute și lecțiile pregătite superficial. Copilul nu va fi pregătit corespunzător, va privi niște modele greșite și va eșua, în cel mai nefericit caz. Nu îmi doresc asta, dar va crește într-un mediu în care nu se pune accentul pe cunoaștere, pe acțiune, pe solidaritate, pe organizare, pe învățare, pe corectitudine, pe dezvoltare, ci într-unul în care e bine să moară capra vecinului((căci nici eu nu am capră și abia vom fi egali)), în care calitatea va fi înlocuită de kitsch. Dar copilul respectiv mai are o șansă: morile de vânt.

Superficialitatea conduce România. Discursul de aseară dintre reprezentanții Guvernului și ai Președinției a dovedit acest fapt. Transformăm gunoiul în operă de artă? Eu, personal, nu îmi doresc asta. Las’ că merge și vedem atunci cum ne descurcăm caracterizează șaisprezece milioane de locuitori ai României. Mai sunt câteva milioane, amăgiți sau nu, care luptă, speră sau mai au inițiativă. Alții au plecat din țară4.

O scenetă cu pseudo-actori: un prim-ministru și un ministru

Scriam anul trecut un eseu în care spuneam că îmi doresc să trăiesc într-o Românie a bunului simț. Mai am de așteptat. Bunul simț presupune onestitate. Bunul simț presupune cunoașterea unor fundamente, nu vorbe goale. Bunul simț se reflectă și în comportament. Bunul simț înseamnă și că, atunci când ai posibilitatea, îi sprijini pe ceilalți, te gândești cum poți ajuta pe termen mediu și lung, contribui la dezvoltarea comunității. Dar bunul simț începe cu tine. Mahatma Gandhi, dacă sunteți fanii citatelor, spunea be the change you wish to see in the world5. E bine să vezi dacă, în lupta pentru putere, oricât de nobil ar fi scopul, schimbarea este construită din cărămizi așezate corect.

Concluzionând, am fost dezgustat de sceneta de aseară. O văd din ce în ce mai des. Mai mult, văd din ce în ce mai mulți tineri fără substanță, forme fără fond6. Pregătirea adevărată devine un ideal al câtorva. Pseudo-pregătirea ia ochii majorității opresate.

P.S.: Promit că mai revin cu articole inspirate din scena istorică de aseară.

  1. informații suplimentarii pe Mediafax []
  2. nu pot să spun opinii, căci ar trebui să ai informații de bază despre un fenomen înainte de a emite opinii, nu pot să spun argumente, pentru că ar trebui să ai un raționament și exemple, ceea a lipsit []
  3. și apropiații săi []
  4. nu comentez pregătirea academică a doamnei ministru, însă între teorie și practică este o prăpastie de multe ori []
  5. Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume []
  6. sau care ascund fondul inutil []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.