Ne afectează alegerile din Statele Unite?

Ne afectează alegerile din Statele Unite?

A avut loc aseară prima dezbatere prezidențială între președintele în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, și fostul vicepreședinte Joe Biden, contracandidat din partea Partidului Democrat. Pentru cei care nu urmăresc această dezbatere și sunt prinși într-un război comunicațional pe toate fronturile între cele două tabere, contează o întrebare fundamentală: de ce ne pasă? Până la urmă, nu ne interesează nici ce se discută la întâlnirile biroului politic al Partidului Comunist Chinez și nici în privința politicii unor giganți mai apropiați de noi precum Turcia și Rusia; mai mult sau mai puțin.

România este într-un parteneriat strategic cu Statele Unite. Acest parteneriat merge pe mai multe dimensiuni. Când în investigația criminalului Gheorghe Dincă din cazul Caracal s-a pus problema unei analize moleculare bazate pe fragmentele osoase incinerate, autoritățile române și-au dat seama că nu au capacitatea să facă acest lucru, deși tehnologia există de mai bine de zeci de ani și este chiar și ieftină acum. A apelat la FBI pentru sprijin. Nu știu concluziile, dar vreau să atrag atenția asupra unui subiect: cooperarea cu Statele Unite nu este limitată la cooperarea în materie de apărare și securitate. Avem și domenii mai apropiate de noi precum investigațiile penale, educația și cultura, cooperarea în domeniul afacerilor și lista poate continua. Prin urmare, este de interes dacă confruntarea se dă între o politică izolaționist-protecționistă și o implicare moderat extinsă în afacerile internaționale.

Autonomia strategică europeană încurajează din ce în ce mai mult o depărtare a politicii europene de partenerii de peste Ocean. Este vizibilă nu numai la nivel de discurs, ci și în privința acțiunilor. Problema asumării responsabilităților la nivel europeană pune multe semne de întrebare. De exemplu, majoritatea statelor actuale din Uniunea Europeană sunt, în mare, în favoarea cooperării extinse cu Rusia, chiar dacă, la câteva sute de kilometri de Constanța, de granița estică a Uniunii Europene, Rusia a anexat ilegal o parte a unui stat independent, așa cum se făcea acum un secol.

La nivel european, există o percepție distorsionată asupra vecinătății estice a Uniunii Europene, puternic influențată de viziunea romantică asupra unei Europe dominate de câteva mari puteri, inclusiv Rusia. Unde este rolul statelor mici și medii în această discuție? Cele mici fac politica altora mari, iar cele medii se descurcă cum pot (a se vedea Polonia, Romania). Pentru moment, situația este bună, dar pe termen lung, cu parteneri de ambele părți care vor să se distanțe, sunt ridicate mari probleme. Ne interesează, așadar, viziunea de politică externă a ambelor părți și, desigur, care sunt avantajele și dezavantajele. Pe câteva dimensiuni, politica lui Trump a fost benefică, pe altele nu.

Amintind viziunea, ne intersează inclusiv dacă instituțiile comune dezvoltate de diferite părți, sunt funcționale și există încredere în ele și în folosirea acestora. Desigur, discuția aici este despre NATO și apărarea colectivă. Dacă o rachetă din Iran va lovi accidental în România, este important de știut dacă va sări cineva în apărarea României și cum.

În final, desigur, ne mai intersează două lucruri: politicile principale de politică internă, care evident vor da niște trenduri, ținând de capacitățile SUA, și viziunea de politică externă, în particular în privința Europei de Est, Europei și spațiului Eurasiatic.

Da, ne afectează alegerile prezidențiale din Statele Unite, dar o dezbatere politică între candidați s-ar putea să nu ofere răspunsurile de ce și cine sunt cei care ne preocupă.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *