Memorialul Victimelor Holocaustului din România

Memorialul Victimelor Holocaustului din România

Am descoperit prima dată acest ansamblu acum câțiva ani, nefiind printre cele mai cunoscute locuri din București, deși se află la intersecția străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani, aproape de Centrul Vechi turistic.

Este unul dintre locurile căruia Bucureștiul ar putea să îi acorde o mai mare atenție, având în vedere amploarea persecuțiilor și crimelor din România, asumarea istoriei statului român și recuperarea memoriei Holocaustului.

Dacă nu ai ști că acea coloană face parte dintr-un ansamblu mai larg, ai continua drumul mai departe. Parcarea din fața memorialului îi știrbește vizibilitatea, construcția fiind parțial sub nivelul solului. Adăugăm acestui peisaj, delăsarea proprietarilor din zonă în a-și îngriji clădirile, delăsare care vine cu complicitatea autorităților.

Memorialul Victimelor Holocaustului din România, inaugarat pe 8 octombrie 2009 în prezența președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu, este compus din mai multe elemente, însoțite de plăci explicative:

  • incintă memorială, aflată parțial sub nivelul solului, înconjurată de zid, unde veți putea citi în nume ale victimelor pe pereți;
  • două instalaţii cu pietre de mormânt din cimitirele din Odessa şi Bucureşti, cu explicații despre acestea;
  • cinci sculpturi amplasate în jurul incintei centrale: Coloana Memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David şi Epitaf.

Memorialul Victimelor Holocaustului din România merită văzut din când în când pentru a avea o imagine de ansamblu asupra ororilor istoriei de acum șapte-opt decenii, orori făcute cu participare directă a autorităților române, și chiar din inițiativa acestora, cu indiferența și ura față de comunitățile evreiești și rome. 

Cum prevenim alunecarea pe o pantă a urii, a antisemitismului și a indiferenței rămâne un subiect de reflecție permanentă. Memoria este un prim-pas, recunoașterea și cunoașterea adevărului un alt pas, asumarea trecutului, dezbaterea și întrebările liberere alți pași.

Atașez câteva imagini cu Memorialul Victimelor Holocaustului din România, realizate la început de februarie 2018:

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *