Mecanismul european de protecție civilă și Suedia

Mecanismul european de protecție civilă și Suedia

Suedia se confruntă cu incendii de pădure fără precedent, cu sute de hectare de pădure sub flăcări.

Pe 16 iulie, Suedia a cerut ajutorul Uniunii Europene, asistență care a venit prin Mecanismul european de protecție civilă, iar acesta a venit sub forma unor oferte voluntare din partea unor state membre diferite. Centrul de răspuns la situații de urgență al Comisiei Europene, hubul european al acestui instrument, coordonează aceste eforturi, monitorizând evoluția crizei, coordonând asistența oferită de state și co-finanțând transportul asistenței oferite.

Ce înseamnă solidaritatea europeană în cazul acestor incendii de pădure?

Până în acest moment, cinci avioane au fost trimise de Italia (2) și Franța (3). Acestea sunt specializate în „water bombing” și în recunoaștere. Șase elicoptere de luptă împotriva incendiilor au fost, de asemenea, trimise, oferite de Germania (5) și Lituania (1). Polonia și Danemarca au răspuns cu pompieri și vehicule. 44 de vehicule și 139 de pompieri au venit din Polonia, 12 vehicule și 55 de pompieri din Danemarca. Sprijin suplimentar a fost anunțat de Austria, Germania și Portugalia.

De la un capăt la altul, statele membre au pus împreună resurse pentru a ajuta Suedia să facă față incendiilor. Dar nu este singurul caz, un alt exemplu fiind cel al incendiilor din zona mediteraneană din 2015. Sunt și cazuri din România în care acest mecanism a fost activat în cele din urmă. Solidaritatea europeană a funcționat până acum în caz de dezastre, facilitată de coordonarea supranațională. Însă este important să înțelegem că acest mecanism nu poate substitui eforturile naționale de prevenire și reacție la criză.

sursă imagine: EU ECHO

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.