Mai are rost să mergem la vot, dacă știm cine va guverna după parlamentare?

Mai are rost să mergem la vot, dacă știm cine va guverna după parlamentare?

Da, are rost, pentru că alegerile sunt esența democrației, sunt o datorie civică, niciun rezultat nefiind prestabilit într-o democrație adevărată. Problema planificării pre-electorale ridică multe probleme, căci cetățenii, o mare parte cu opiniile deja formate, se află deja în baza votului politicului în fața realității de mâine.

Dar, în realitate, situația este diferită. În primul rând, pentru că oamenii nu știu ce program electoral vor vota. Este o serie de angajamente ale partidelor pentru care primesc sprijinul popular, chiar dacă mandatul este unul reprezentativ, nu imperativ. Programul electoral nu este neapărat programul politic al partidului. Din contră, acesta ar trebui să fie adaptat realității în care candidează. Apare, așadar, întrebarea cum apare capitolul pe ieșirea din criză din cadrul programului electoral pentru parlamentare al competitorilor politici.

Un partid politic adevărat vine și cu garnitură politică. Adică știi cine vor fi principalele persoane care pot fi miniștri în anumite domenii, dacă ajung la guvernare. Nu există așa ceva la acest moment. Cei mai mulți parlamentari nu au reușit să se profesionalizeze în ultimii patru ani de mandat. Discuția despre guvernul din umbră ar trebui să vibrantă în timpul alegerilor. Pentru că vorbim de o situație de criză, pentru anumite domenii, ar trebui să fim mai preocupați de echipa cu care vin partidele politice: cine sunt eventualii miniștri, eventualii secretari de stat și experții cu care vin la ministere. Cine vor fi experții cu care vor face echipă pentru activitatea parlamentară?

În 2019, USR și PLUS au avut un model studiu de caz în privința negocierii și deliberării în privința unui program pentru europarlamentare. Ținând cont că reprezintă doar 1,1% din membrii Parlamentului European, nu ne putem aștepta la guvernarea Europei din partea USR-PLUS, dar ne putem aștepta la îndeplinirea unui program politic, incluzând clare direcții de acțiune, programe susținute și propuneri de reformă. Și livrează rezultate conform programului până acum. La fel, în 2016, la parlamentare, PSD a avut un program electoral bine dezvoltat, transformat ulterior în program de guvernare în urma negocierilor pentru obținerea susținerii în Parlamentul României. O parte semnificativă a măsurilor a fost dusă la îndeplinire. Acolo unde nu au avut mandat politic, au exagerat și au trădat interesul public, au pierdut. PNL nu a avut și nu are niciun program. Lista de proiecte pe care și le-au asumat printr-o campanie de comunicare și cam atât în vară este altceva.

Are rost să votezi pentru că nu știi cine va guverna. Rezultatele alegerilor nu sunt predeterminate. La fel cum cei care își propun de acum să guverneze împreună ar trebui să prezinte programele de guvernare și liniile comune. Contează acest lucru pentru că riști să votezi unul dintre cei aflați în alianță electorală pentru o anumită temă politică, dar să te trezești că tema respectivă este lăsată celuilalt partid, fix pe care nu voiai să îl votezi. Alianțele pre-electorale ridică multe probleme, mai ales când negocierile nu sunt deschise. Iar acum nu vorbim de negocieri deschise pe nicio direcție, nici la stânga, nici la dreapta, ci doar jocuri de culise și decizii luate între câteva persoane.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *