Liderii statelor din sudul UE amintesc de potențialul listelor transnaționale

Liderii statelor din sudul UE amintesc de potențialul listelor transnaționale

Pe 10 ianuarie, la Roma, a avut loc Summitul statele sudice din Uniunea Europeană, eveniment politic finalizat cu o declarație politică concentrată pe câteva dimensiuni economice, sociale, securitate, migrație și nu numai, având ca scop avansarea Uniunii Europene în 2018.

Punctul 9 conține referințe privind participarea cetățenească și promovarea democrației prin două acțiuni cheie, amintite anterior de președintele Macron, însă se pare că acum au obținut sprijinul întregului sud al Uniunii Europene.

Prima inițiativă este reprezentată de consultările cetățenești în toată Europa privind nucleul priorităților pentru viitorul Uniunii Europene, inițiativă programată începând cu această primăvară,

În același spirit, liste transnaționale ale membrilor Parlamentului European pentru a fi aleși la nivel european ar întări dimensiunea democratică a Uniunii”.

Listele transnaționale au potențialul să reducă din deficitul democratic adus instituțiilor europene. Nu ar mai fi vorba, în cazul celor aleși pe acele liste, de europarlamentari naționali sau la nivelul alteri circumscripții subnaționale aleși în Parlamentul European, ci de o serie de europarlamentari europeni, axați mult mai mult pe reprezentarea cetățenilor europeni.

Însă răspunsurile acestora sunt incerte – dacă vor urma sau nu o conștiință europeană, indiferent de curentul politic reprezentat – căci nu este niciun garant în acest sens. De la formarea listelor și împărțirea electoratului la vot până la răspunsul dat de fiecare după alegere, sunt multe puncte care pot pune semne de întrebare acestui demers.

Ar fi mai multe scenarii prin care acest scenariu poate deveni realitate, inclusiv pentru alegerile europarlamentare din 2019, rămâne de văzut ce va ajunge în dezbatere publică și ce va fi adoptat. Este posibil să creeze un nou clivaj între statele vechi din UE și cele din centru și est aderate după 2004.

Declarația „Bringing the EU forward in 2018” asumată de liderii statelor sudice din Uniunea Europeană – http://www.governo.it/sites/governo.it/files/documenti/documenti/Notizie-allegati/governo/DeclarationIVEUSouthSummit.pdf

sursă imagine: governo.it

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *