Liderii religioși îndeamnă la dialog interreligios: #MakeFriends

dialog interreligios

Liderii religioși îndeamnă la dialog interreligios

Un material video publicate de Elijah Interfaith Institute arată liderii principalelor mișcări religioase moderate de pe tot globul îndemnând oamenii pe peste tot să își facă prieteni din alte religii.

Nu în fiecare zi vezi un astfel de demers, în care mesajul principal să aducă împreună figurile reprezentative ale mișcărilor religioase. Demersul organizației neguvernamentale menționate anterior este unul foarte bun în momente tulburi.

Puteți vedea și citi declarația comună a acestora în clipul video de mai jos. Apelul la dialog interreligios este menit să reducă tensiunile sociale din întreaga lume prin încurajarea contractului personal între oameni de diferite credințe.

Declarațiile personale ale liderilor religioși sunt fiecare unice și pleacă de la premisa că, prin contact personal, oamenii repară percepții greșite, prejudicii și neîncredere. Pew Research Center a ajuns la concluzia că un mesaj de promovare a prieteniei între religii este un mesaj care rezonează cu majoritatea oamenilor credincioși din întreaga lume.

Patriarhul Bartolomeu îndeamnă la „recunoașterea frumuseții lui Dumnezeu în fiecare ființă umană”. Papa Francis povestește cum experiențele religioase au contribut la dialog interreligios. Ayatollahul Al-Milani sfătuiește oamenii să își facă prieteni printre credincioșii tuturor religiilor. Sunt câteva exemple.

În clipul video apar următorii lideri religioși:

  • Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I;
  • Marele Muftiu Shawki Allam;
  • Papa Francis;
  • Sfințenia Sa Dalai Lama;
  • Rabinul Jonathan Sacks;
  • Ayatollahul Sayyid Fadhel Al-Milani;
  • Bhai Sahib Mohinder Singh;
  • Mata Amritanandamayi (Amma);
  • Arhiepiscopul Justin Welby;
  • Sri Sri Ravi Shankar;
  • Arhiepiscopul Antje Jackelén;
  • Ayatollahul Sayyid Hassan Al-Qazwini;
  • Rabinul Abraham Skorka ;
  • Eminența Sa Khandro Rinpoche.

 


Pe pagina de YouTube a acestui proiect, Make Friends, sunt disponibile toate declarațiile din acest proiect.

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *