Intervenția în Siria a fost legală

Intervenția în Siria a fost legală

Circulă un mit drag propagandei unor dictaturi care își omoară cetățenii că intervenția în Siria a fost ilegală întrucât nu se bazează pe o rezoluție a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Consiliul de Securitate are cinci membri permanenți (Statele Unite, Regatul Unit, Franța, Rusia și China), câștigători ai celui de-Al Doilea Război Mondial  sau aflați la masa câștigătorilor, și are ca un scop menținerea păcii și securității pe plan global (desigur, urmărind Carta ONU, unul dintre pilonii dreptului internațional). Doar că activitatea Consiliului de Securitate se blochează când interesele unuia dintre membrii permanenți sunt afectate. Din rațiuni practice, este nevoie de o altă soluție. Așa și acum, când Rusia s-a opus demersurilor de investigare și de sancționare a utilizării armelor chimice.

Unul dintre subiectele aflate constant pe agenda securității internaționale după Primul Război Mondial a fost neproliferarea armelor de distrugere în masă, printre care și armele chimice. Însă în ultimii doi ani, în Siria, regimul de la Damasc a reușit să le folosească de câteva ori asupra populației. Pe înțelesul tuturor, într-un război civil, un stat capturat de câteva elite a folosit arme chimice nu numai împotriva oponenților, dar și împotriva unor cetățenii oarecare. Folosirea armelor chimice este interzisă.

Prin raționamente diferite, dar având aceeași abordare asupra ideii utilizării armelor chimice, Statele Unite, Regatul Unit și Franța au lansat câteva rachete asupra unor facilități strategice ale Siriei, unele folosite și pentru crearea de arme chimice. Intervenția a fost strategică, limitată, țintită. Dacă adăugăm și moralitatea, a fost un demers legitim. Rusia a fost informată, astfel încât să se pregătească, anunțând la rândul ei statul protejat, Siria. Folosirea armelor chimice de Siria în Douma a avut peste 50 de morți și sute de răniți, față de lipsa victimelor în loviturile aliaților de pe 14 aprilie.

A fost legală intervenția?

Sub Carta ONU, folosirea forței împotriva oricărui alt membru al organizației este ilegală, cu două excepții – autorizarea de către Consiliul de Securitate pentru menținerea sau restaurarea păcii și securității internaționale, și autoapărarea. Dar sunt mai multe probleme în această perspectivă, date în principal de statalitatea dubioasă a Siriei (este un stat în prezent? care e guvernul reprezentant? are capacitatea de a controla armele chimice pe care le deține? cine e sancționat pentru ), de riscurile preemptive și de poziționările membrilor permanenți.

Există o serie de argumente emergente care, pătrând inclusiv ideile anterioare, dar care se află la limita cadrului Națiunilor Unite, deși unele au mai fost folosite în trecut și și-au dus la îndeplinirea obiectivele.

  1. Intervenție umanitară. Responsabilitatea de a proteja

Doctrina intervenției umanitare a fost promovată intens de Regatul Unit în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Pe scurt, aceasta spune că folosirea forței este acceptabilă atunci când este o necesitate umanitară semnificativă. Aici putem avea argumentul de tip umanitar al responsabilității statelor sau comunității internaționale de a proteja toți oamenii care sunt victime ale abuzurilor sistematice asupra drepturilor omului precum crimele împotriva umanității.

Comparația o putem face aici cu ceea ce s-a întâmplat în Kosovo în 1999, când NATO a intervenit pentru a opri abuzurile sistematice asupra drepturilor omului. Nu cunosc dacă este vreo rezoluție a Consiliului de Securitate care să aibă solicitări exprese în această arie, solicitări care ar putea fi folosite pentru justificarea intervenției umanitare și pe baza unor cerințe neîndeplinite sau îndeplinite defectous de Assad.

Readucând în discuție Carta ONU, sunt două lucruri care trebuie evidențiate. Primul, aceasta încurajează membrii Națiunilor Unite să promoveze respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Al doilea, aceasta nu a apărut ca un mecanism care să permită statelor să facă orice doresc în interiorul teritoriului acestora, mai ales după episoadele Auschwitz, Kolyma, etc.

  1. Folosirea armelor chimice

Folosirea armelor chimice este considerată ca fiind circumstanța care schimbă logica intervenției nu numai din motive umanitare, dar și din punct de vedere juridic, aducând în discuție Protocolul de la Geneva din 1925 și Convenția privind armele chimice.

Protocolul de la Geneva interzice folosirea armelor bacteriologice și chimice, cu scopul de a face din această idee una universal acceptată în dreptul internațional, legând statele semnatare între ele în jurul acestui principiu. Deși la momentul respectiv a fost creat ca un element prohibitiv în conflictele interstatale, o cameră a Curții Penale Internaționale pentru fosta Iugoslavie a recunoscut în 1995 „consensul general în comunitatea internațională” că interdicția se aplică și conflictelor interne. Siria a aderat la 11 septembrie 1968 la acest protocol.

Al doilea tratat este Convenția privind armele chimice din 1993 nu numai că interzice producția și utilizarea armelor chimice, dar își propune distrugerea tuturor stocurilor. Din 2013, la presiunile Statelor Unite și ale Rusiei, Siria a intrat în acest tratat și s-a obligat să elimine stocurile de arme chimice. Pe subiectul programului de distrugere a armelor chimice siriene există și câteva rezoluții ale Consiliului de Securitate.

Rezoluția 2118 solicită accesul complet al inspectorilor internaționali, indică explicit necesitatea ca nici actorii non-statali să nu dețină arme chimice și decide ca, „în situația neconformării cu această rezoluție, incluzând transferul neautorizat de arme chimice sau folosirea de arme chimice de orice în Republica Arabă Siriană, să impună măsuri sub Capitolul VII al Cartei Națiunilor Unite”. Capitol VII este cel care mandatează Consiliul de Securitate să constate amenințările sau violările păcii și securității internaționale și să ia măsuri militare și non-militare pentru restabilirea păcii și securității.

Printre angajamentele Siriei de la acea dată se aflau neutilizarea armelor chimice, distrugerea planificată a acestora pe o perioadă de zece ani, conversia sau distrugerea facilităților de producție.

În aprilie 2017 au fost folosite arme chimice, în aprilie 2018 din nou. Prevederea cu Capitolul VII este lipsită de conținut când un actor dintre cei care au fost de acord că vor fi de acord nu mai este de acord, dar Protocolul de la Geneva și Convenția rămân instrumente puternice. Doar că acestea interzic, dar nu vorbesc despre sancțiune sau situațiile privind folosirea forței.

Poate fi justificat, însă cu câteva probleme, că folosirea forței pentru aplicarea unei norme fundamentale a dreptului internațional, respectiv interzicerea folosirii armelor chimice, era necesară în acest context. Însă specialiștii din zona legală în drept internațional vor spune că suveranitatea rezistă și nu poți folosi forța pentru obligarea unui stat să accepte sau să respecte o normă.

Concluzionând, deși rămân problemele evidențiate anterior precum întrebările despre Siria și apar altele noi precum angajamentele asumate și nerespectate, este important de precizat aplicarea oarbă a unor puncte dintr-un tratat s-ar putea să meargă chiar în direcția opusă scopului pentru care a fost creat acel tratat. De exemplu, între scopurile ONU sunt pacea și securitata, dezvoltarea socio-economică, promovare și respectarea drepturilor omului, nu oferirea dreptului unor asasini politici care controlează un stat să facă ce vor acolo sau garantarea comunității internaționale că interesele unei „puteri” nu vor fi atinse.

Intervenția din Siria este legitimă, necesară, respectă criteriile unei intervenții umanitare și are baze legale. Putem adăuga în dreptul ei și dimensiunea politică sau pe cea morală. Sunt și mai multe lucruri de scris, dar e suficient efortul pe ziua de azi pentru combaterea propagandei anti-occidentale.

sursă imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *