Înscrieri GOP Academy, proiect dedicat studentelor din IT

GOP Academy – Girls Oriented Programing Academy

Am văzut idei de tipul acesta în diferite acțiuni din Europa. Mi se pare un pas important spre egalitatea de gen, iar în unele domenii chiar mai este de lucrat la acest aspect.  GOP (Girls Oriented Programing) Academy este un proiect educațional care vizează studentele din ultimii ani de la facultățile cu profil tehnic, care își doresc să urmeze o carieră în IT. Să nu mai spun de faptul că este un exemplu foarte bun de cooperare universitate – mediul de afaceri, sprijinind tranziția studenților dinspre băncile facultății spre locurile de muncă.

Girls Oriented Programming

Cursuri intensive de instruire si experiență practică

GOP Academy oferă gratuit un suport de curs construit pe nevoile actuale ale pieței, care să ducă mai departe cunoștințele de bază pe care studentele le-au acumulat în perioada universitară. Cursul va fi împărțit în mai multe module și se va axa pe limbajul de programare Java, iar programul de curs este structurat astfel încât să nu interfereze cu programul de cursuri de la facultate. Timp de trei luni, studentele vor beneficia de un curs intensiv de instruire, iar la finalul  cursului vor urma două luni în care studentele vor asista diferite echipe din cadrul companiei RINF, acumulând experiența necesară pentru a-și construi un portofoliu.

Metodologia cursurilor GOP Academy este axata pe integrarea informației prin învățare mixtă, combinând mai multe metode de predare și instruire prin intermediul resurselor fizice și virtuale mixte. Vor fi îmbinate patru stiluri de învățare diferite: teoretică, practică, reflexivă și socială, astfel încât candidatele vor putea trece printr-o experiență asemănătoare cu cea pe care o vor întâlni la un job viitor.

GOP Academy este un proiect aflat la prima ediție. Momentan va fi organizat doar în București, urmând ca la următoarele ediții să fie extins și în alte orașe ale țării. Înscrierile pentru GOP Academy se pot face până în data de 11 martie, pe site-ul www.gopacademy.ro

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.