Încheiere afiliere politică

Încheiere afiliere politică

În urmă cu câteva zile, mi-am dat demisia din calitatea de membru al Partidului Mișcarea Populară.

Această acțiune înseamnă inclusiv încheierea activității în funcțiile deținute, respectiv de președinte al Organizației de Tineret a Partidului Mișcarea Populară Sector 3 și de coordonator al activității de comunicare al organizației locale amintite.

Am așteptat să treacă zilele de weekend, știind că era anunțat pe rețelele de socializare un mare protest în contextul evenimentului politice actuale, înainte să fac acest anunț public. Reprezintă încheierea unei activități de mai bine de trei ani și jumătate.

Din păcate, nu am regăsit principiile democrate la care am aderat în direcțiile politice și poziționarea publică recentă, incluzând respectul pentru valorile și libertățile universale ale omului, pentru stat de drept și pentru independența justiției.

Prin poziționări politice se înțelege alăturarea cauzelor pe care le consider iliberale ale recentei mișcări sociale și câteva mesaje primite privind nerespectarea în pozițiile publice avute recent a poziției formațiunii politice. Nu pot să fiu de acord cu ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele zile, numind această perioadă „cea mai mare spălare pe creier colectivă din istoria României”.

Din punctul meu de vedere, rolul liderilor politici este de a uni, nu de a dezbina, de a câștiga cu onoare și de a pierde cu demnitate, de a construi și de a crea consens, de a încuraja bunăstarea tuturor grupurilor din societate, implicând totodată informarea corectă acestora, respectarea fiecărei persoane, oferirea unei viziuni și a unor pași spre mai bine.

Rămân fidel principiilor liberal-conservatoare, respectării libertății, a democrației și drepturilor fundamentale ale omului, promovării coeziunii sociale și a solidarității, pluralismului politic, încurajării inițiativei și sprijinirii dezvoltării sustenabile.

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

6 comments

  • Cristi Ghita

    Madalin, de cand te-am cunoscut te banui de prostie, acum a devenit o certitudine, ti-as explica si de ce, dar chiar cred ca nu ai intelege, si oricum tu nu existi. Sa nu crezi ca am intrat la tine pe blog pentru ca te urmaresc, am primit acest articol de la un fost coleg de-al nostru, in scopul amuzamentului. Toate cele bune, Cristi Ghita

    P.S. Sunt sigut ca PMP (un partid care nu exista de asemenea) sufera profund in urma deciziei tale.

  • Succes in noul proiect, Madalin. Totusi cred ca trebuia sa mai stai mai ales ca marinarul pleaca

    • Mulțumesc. Nu am intrat pentru o persoană, nu ies din cauza vreunei persoane. Am recitit motivele pentru care m-am alăturat și am constatat că sunt inconsecvente cu ceea ce se întâmplă acum.

  • Aurel Curdov

    Madalin, esti un tanar valoros al acestei tari, avem nevoie de tine , de oameni de caracter, integrii si cu constiinta curata…Succes pe mai departe. !… partidele au nevoie de oameni ca tine….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *