Începe Președinția croată a Consiliului UE

Începe Președinția croată a Consiliului UE

Croația preia pentru prima dată președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, la șapte ani de la aderarea din 2013. Președinția croată a Consiliului UE ține de la 1 ianuarie 2019 până pe 30 iunie 2019 și marchează ultima perioadă a programului unui trio format de România, Finlanda și Croația.

Stabilind ca motto „O Europă puternică într-o lume a provocărilor”, Croația a grupat acțiunile prioritare pe patru dimensiuni: o Europă care se dezvoltă, o Europă care conectează, o Europă care protejează, o Europă influentă. Astfel de mesaje, construite într-un mod dezirabil, sunt  parte din arsenalul standard de comunicare publică al unei președinții rotative.

Importante sunt câteva teme care vor ține agenda următoarelor șase luni, pe lângă faptul că este prima președinție a Consiliului UE cu care va interacționa noua Comisie Europeană. Programul Președinției croate a Consiliului UE are următoarele elemente printer chestiunile prioritare:

  • negocierile pentru cadrul financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027;
  • implementarea Pilonului european al drepturilor sociale;
  • limitarea trendurilor demografice negative;
  • aspecte ce țin de conectivitate precum rețeaua TEN-T și Facilitatea de conectare a Europei;
  • politica de extindere și confirmarea perspective europene pentru statele din Europa de Sud-Est;
  • politica „verde” a Uniunii Europene;
  • legătura UE cu publicul – conferința privind viitorul Europei;
  • democratizarea și valorile fundamentale ale Uniunii Europene;
  • lupta împotriva distriburiii de știri false, intoleranță și dezinformare prin intermediul platformelor digitale;
  • identificarea unei soluții  pentru acordul cadru dintre UE și Elveția, precum procesul de ieșire a Regatului Unit din UE și relațiile viitoare;
  • asigurarea sprijinului strategic pentru securitate, stabilitate, reziliență, dezvoltare economică și prosperitate în vecinătatea UE;
  • dezvoltarea parteneriatului dintre Uniunea Europeană și China.

Sunt câteva dintre subiectele de pe agenda a șase luni de lucru pentru autoritățile europene la nivelul UE și al statelor, alături de altele. Vom vedea în vară în ce măsură au fost îndeplinite obiectivele, fiind operațională întreaga conducere a Uniunii Europene după un an electoral.

Tot la final vom putea analiza succesul programului unui trio est-european la nivelul interguvernamental al UE. Croația vine după ce Finlanda a avut o președinție marcată de multe dezbateri pe temele aflate pe agendă, dar și de o situație internă în care s-a schimbat guvernarea.

Autoritățile croate au ales Biblioteca Națională a Croației (NSK) ca „hub” al activității Președinției, astfel încât să ofere o dimensiune de învățare. Biblioteca din Zagreb își are originile în secolul al XVII-lea, iar în sediul pus la dispoziție Președinției croate este din 1995. Din informațiile transmise, studenții și alți utilizatori vor putea să folosească nederanjați serviciile oferite de bibliotecă în timpul reuniunilor și altor evenimente, cu excepția unora la nivel înalt.

imagine: eu2020.hr

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *