Guest-post: Atunci când școala eșuează

educatie

Care e scopul unui astfel de text? Pentru mine e sinteza și nevoia de exprimare. Pentru tine poate fi senzația de a nu fi singur în anumite impresii și păreri despre care puțini vorbesc ori poate descoperirea unei noi perspective. Ceea ce vreau să împărtășesc sunt niște gînduri și experiențe adunate până acum, la terminarea liceului, la 19 ani. Din lipsă de practică scriitoricească ori din cauza complexității chestiunilor abordate, vei găsi, aparent, unele contradicții între cele scrise care, zic eu, ar fi dovezile ideii cum că nu există o formulă pentru reușită în viață, orice ar insemna asta, fiind nevoie de intuiția fiecăruia pentru a și-o desluși.

Dacă tocmai am ieșit dintr-un ciclu de învățământ, acum, la cald, mi-ar plăcea să-l comentez un pic. Majoritatea suntem de acord că “școala” n-ar trebui să se rezume la pregătirea profesională. Caracterul, la formarea căruia trebuie să se insiste, zic eu, in primul rând, reprezintă fondul fiecăruia, ca om, indiferent pentru ce te scoli la 6 dimineața, dar și pentru un echilibru in lumea emoțiilor.

În ce privește profesia, daca în trecut puterea fizică însemna prioritate, acum, aceasta e de partea informației. Să știi mai multe, să fii mai bun, cum spunea un proiect de învățământ. Se pare că tehnologia are grijă să ne preia din muncile monotone ajungându-se în cele din urmă doar la nevoia de inventivitate din partea oamenilor pentru rezolvarea problemelor tot mai serioase, ce ne întâmpină existența. Rezolvarea lor e rezervată creativității, cunoștințelor si experienței. În ce privește creativitatea, în general instituțiile de învățământ au grijă să n-o dezvolte dar cine spune că ele te-ar împiedica în totalitate să ți-o formezi, făcând singur ceea ce-ți place? Dacă “școala” îți face viață grea, poți chiar să-ți bagi picioarele-n ea într-o anumită măsură, serios. Cel puțin la cum se prezintă în momentul de față. Dacă promovez lenea? Pentru orele neinteresante cu siguranță.

Pînă la urmă, dacă îți dorești facultate, în general se intră cu medii de bac, pentru care ai de invățat doar la câteva materii ori cu un examen de admitere (duh, există și așa ceva și e destul de sănătos) la care ai 1-3 materii. În cazul în care găsești o provocare în a lua 10 peste tot, e bună ambiția din care pornește o astfel de acțiune, dar dă-mi voie să te invit la o privire de ansambu a ceea ce ai nevoie pentru formarea ta și îți garantez că orele de școală n-au o contribuție serioasă. Dacă într-adevar ești pasionat de o materie ori ai vreun profesor “cool” normal că nu te sfătuiesc să ii ignori. Profesori admirabili am avut și eu, care m-au susținut dincolo de materiile și orele lor, motiv pentru care le sunt adânc recunoscător. Oricum, personal, în ultimii doi ani de liceu, am insistat pe ceea ce mi s-a parut interesant, electronica și filosofia, împreună cu dezvoltarea unor aptitudini ca aceea de a ramane calm in situații stresante, concentrarea pe termen lung, curajul, cunoașterea de sine, atitudinea critică etc. care-mi vor servi infinit mai mult scopurilor mele decat să știu grupele cromozomale (stați biologilor, e un simplu exemplu). Timpurile evoluează în mod accelerat iar sistemul nu poate ține pasul. Dar tu poți. Cu un un minim efort și creativitate poți face primul pas și vei vedea ce frumos e să fii “liber-profesionist”. În cele din urmă, dacă vei avea prentenția excelenței, ia-ți voința și disciplina ca prieteni.

Despre cunoștințe, ave internet și curiozitate. Resursele sunt infinite cu nea’ goagăl și iutub. Singura problemă pe care o văd eu aici e lipsa garanției calității materialelor dar o privire critică, zic eu, le poate tria. Bineințeles, e nevoie și de o deschidere continuă spre nou. Poate mai mult ca întotdeauna, acum, când tehnologia trece printr-o creștere exponențială și apar schimbări majore. In curând vom avea în loc de organe, circuite electronice, acestea de asemenea asistând creierul făcându-ne poate mai inteligenti. Înspăimântător? O frică de nou a existat mereu și în majoritatea cazurilor nu din motivul efectelor negative pe care le-ar putea avea ci din cauza ignoranței. De exemplu valsul, in vremea apariției sale, era considerat un dans dezordonat și indecent. Un dans mai indecent nici nu se putea, așa-i? Nu văd de ce ai fi reticient la cărți electronice sau audio. După mine, important e ce-ți spune cartea aia, nu formatul. În plus, fiecare e mai eficient în studiu cu o anumită metodă (contrar a ceea ce face “școala” cu “taci, așează-te și ascultă”), eu personal preferând plimbările, ascultând și comentând câte-o carte. Ce consider eu educativ și de calitate pe youtube se găsește sub numele de TED, Big Think, vloggerul Eliott Hulse etc. dar ține minte că romanele clasice (și filosofia antică, părerea mea) vor fi mereu niște îmbrățișări calde pentru spiritul tău.

Te invit să insiști pe formarea caracterului și aptitudinilor tale care până la urmă, într-o măsură, te definesc. Astea vor vorbi mereu în locul tău. Oricum, cariera nu e singura demnă de atenție. Există zone la fel sau chiar mult mai sensibile și importante precum dragostea, familia sau prietenii. După mine, complementarea a ceea ce îi zice IQ cu ceea ce îi spune inteligență emoțională, promite un bun suport.

La orice ușă pe care scrie succes vei fi întâmpinat de nevoia de voință. Ideea e că, practic, corpul nostru e leneș prin natura sa, preferă comoditatea, monotonia, însa, în ansamblu și pe termen lung, nu e deloc un bun sistem de referință în acest sens. Dovadă este felul în care întreaga ta ființă e animată cănd trăiești ceva nou ori provocator. E clar, chiar și pasiunea pasiunilor îți va ridica semne de întrebare, vei întâmpina momente neplăcute dar cum poți oare construi ceva solid fără consecvență? Așa că, se cere abandonarea comodității de moment pentru un efort constructiv. Un schimb între plăceri, cea de moment, scurtă și flască, pentru una care-ți va face până și spiritul să zâmbească, mai mare. De la hedonism treci la ceva nobil și virtuos.

E atât de descurajant chipul plouat al majorității oamenilor, în special adulții. Dacă îi întrebi se vor plânge de monotonia vieții lor. Atunci le vei recomanda carți de tot felul, cursuri de dans, pictură, orice, un sport. “Eh, n-am eu timp de așa ceva…” Ah, dar mă bucur că ai timp pentru televizor, spor la murat.

Una din marile lecții pe care le-am invățat odată cu pregatirile pentru bac și admitere, pe lângă cele de mate și fizică, este cât de mult un stil de viață disciplinat te face să experimentezi potențialul vieții. Cred că un cuvânt ca ăsta, disciplină, are talentul de a speria și de a-i face pe oameni reticienți. Totuși, o deschidere spre ideea asta te-ar convinge că ea nu-ți impune neapărat un stil sobru, lipsit de noutate și culoare. Variabilele astea depind de tine. Eu văd disciplina ca o combinație armonioasă a lucrului bine făcut cu relaxarea eficientă. Iar dacă în continuare ai prejudecăți, dă-mi voie să îți spun că nu numai marii sportivi si oamenii de știință (despre care se crede atât de stupid că “n-au viață”) au trăit disciplinat, ci și muzicienii, pictorii, scriitorii (a căror viață ne place să ne-o imaginăm senzațional de boemă și dezordonată). Zilele trăite cu un gram de disciplină duc implicit la evitarea lâncezelii prin timpii morți de care rareori suntem conștienți și pe care și mai rar îi combatem.

E ușor să schimbi cuvinte dar să le simți și să le integrezi în ființa ta e ceva mai greu. Ori pentru că vorba e mult prea banală, în general fapta fiind mai expresivă, ori datorită atitudinilor închise ale celui ce trimite sau ale celui ce primește. Nu degeaba se spune că dacă vrei să ajuți, ascultă. Cât de mult mi-aș dori să simtă același lucru și alții când spun că o parte bună din viața noastră ne este roasă de timpi morți. În lista mea de cei mai buni prieteni se numărau în trecut jocurile pe calculator, navigarea idioată printre posturi stupide de facebook și excese inutile de ieșiri pe-afară. Regrete pentru timpul pierdut am când și când, dar nu le dau prea mare atenție. În loc de ora aia de facebook în care nu știi ce ai facut, ai șansa să faci ceva util: uită-te la un documentar despre un subiect care te interesează (în felul ăsta îți exersezi și engleza), citește sau uită-te la un film bun, încercând apoi să le comentezi, construiește ceva, scrie, învață ceva nou, fă un sport. Folosește timpul în favoarea idealului tău.

Suntem atât de pricepuți la a ne complica viața. Țigări cu baterii sau fără, mașini cumpărate mai mult din mândrie fără o utilitate concretă, haine și încălțări de abia le mai țin balamalele dulapurilor, mâncare care mai mult se strică decât e îngurgitată și băutură dată pe gât până crapă ficații. Dar nu numai lumea obiectelor ne seacă. Bârfa, ura, invidia și regretele au grijă, la fel, să te debusoleze și să te sece de energie. Ne ocupăm timpul cu activități în plus, care în general n-au nicio legatură cu visurile noastre apoi ne plângem că nu trăim viața pe care ne-o dorim. Promovez ceea ce se numește minimalism. E mult prea eficient și simplificator pentru a nu fi luat în considerare.

S-ar putea înțelege că habar n-am să mă relaxez ori, cum se mai spune, să mă distrez. Ah, nu, din contră. Sunt chiar foarte bun la asta. Numai că pentru mine relaxarea nu inseamnă lâncezeală. Folosesc și eu facebook-ul ca să mai “socializez” și fiindcă găsesc materiale bune, dar cu masură. Așa cum, indubitabil, lipsa de somn e nesănătoasă, la fel e și dormitul prea mult. Am impresia că atât timp cât fiecare e sincer și atent cu el însuși măsura asta și-o poate intui. Se spune că cea mai bună pauză e cea caștigată. Mie, personal, o bere la terasa dupa opt ore de studiu e binevenită. Dacă viața ar fi un dans continuu pe stiluri de tot felul aș spune că lăncezeala, timpii morți, au ritm de manea. Nu contează stilul atât timp cât melodia îți trezește emoții și îți mișcă spiritul într-un fel pozitiv.

Cea mai mare barieră care ne separă de acțiuni inedite și care ți-ar face spiritul să se dezvolte este frica, indiferent dacă vrei sau nu să o recunoști. Frica de eșec, de durere etc. dar și fobiile care ne limitează libertatea. Bafta noastră e că nu suntem ficși. Consider că e un imperativ depășirea lor dacă ai de gând să te păstrezi fresh și original. Eleanor Roosevelt avea un îndemn sănătos, acela de a face zilnic ceva de care te temi. A, da, atenție la definiția curajului: el nu înseamnă absența fricii (care nu există oricum) ci depășirea ei.

Vezi cum e să fii băgăreț. Interesează-te, întreabă, fii dinamic. Îndrăznește să contrazici convențiile și să aduci idei noi în scenă, înearcă-le, eșuează fără griji și încearcă iar. Einstein avea o vorbă interesantă: “It’s not that I’m so smart, it’s just that I stay with problems longer.”

Părerea mea e că n-are rost să iei prea mult viața-n serios. O atitudine ca asta are darul de a te face să treci mult mai simplu peste greutăți, să iei mai ușor deciziile aparent dificile și nu în ultimul timp să traiești viața mai … plin.

Îți propun să-ți încerci cât mai des obiectivitatea. Nimic nu e mai ineficient decât a privi o problemă în mod subiectiv. Ceea ce mă calcă pe nervi cel mai mult e mâțâiala inutilă a unor oameni care se plâng de diverse situații neplăcute pe care dacă le-ar analiza dincolo de nasu’ lor și-ar da seama că sunt responsabili pentru ele. Din prea puțină obiectivitate și prea mult egoism, dialogurile se transformă în monologuri. “Empatie? Ce-i aia?”

Cred că stilul de viață grăbit care, iluzoriu, cică ni se impune astăzi (adevărat pentru cei care n-au grijă de viața lor) se descurcă foarte bine la a ne îndepărta de liniște și reflecție. “Da’ ce-i așa grav?” Grav e că omu’ n-are timp să-și formeze niște valori sănătoase iar “astea” ne determină în cele din urmă acțiunile. Cred că gloata n-a reprezentat niciodată o inspirație pozitivă pentru formarea unor valori și virtuți nobile. De aceea te invit la liniște în separeu. Incearcă să petreci câteva minute singur, tu și ființa ta. E un câștig enorm dacă îți poți fi prieten, cănd te poți plimba singur (aparent), fără să te simți stânjenit. Citește, scrie într-un jurnal tot ce ai vrea dar nu poți spune lumii. Încearcă o formă de meditație, oricare, fă o plimbare, ideea e să iei o pauză, uneori, de la orele de vârf din traficul gândurilor tale.

 

Eu văd viața ca o artă. Nu, serios. Până la urmă, trăiești în mare măsură ceea ce-ți sugerezi. E ca și când ți-ai trăi propriul roman așa că ai grijă ce scrii. Ai posibilitatea deci să intergrezi în ființa ta valori, abilitați ori trăsături de caracter de care dorești tu. Ceea ce ni se întamplă și suntem se mulează pe noi în cele din urmă în funcție de cum ne percepem pe noi și lumea. Sunt convins că maleabilitatea ființei noastre depinde în cea mai mare măsură de ceea ce oamenii de știință numesc neuroplasticitate: flexibilitatea creierului, care-i permite să-și schimbe structura indiferent de vârsta “purtătorului”. Ghiciți ce anume îi determină “forma”? Obiceiurile. Ce-i vei da, aia vei primi. Ce gândești, cum te vezi, ce faci. Ne place sau nu, suntem un fel de cocktail de chimicale umblător. Sună rece, hm? Am impresia că iluziile ne țin pe loc, deseori.

Dar totuși lasă-mă să-ți prezint cel mai promițător dar, posibilitatea de a-ți forma obiceiurile. “Așa, și?” Asta înseamnă că în cele din urmă poți fi și trăi o viață cum vrea mușchiu’ tău! Ca orice lucru de calitate e nevoie de o cantitate de efort. Incepe prin a face lucrurile mici supraveghindu-ți vocea interioară. Fii grijuliu dacă spune ceva ce nu-ți convine, vorbește-i frumos despre tine. “Adica să mă mint pe mine însumi cu afirmații pozitive dar false? Asta e strigător la cer!” Dar văd că ești de acord să-ți repeți lucruri deplorabile la adresa ta, din care majoritatea nici măcar nu sunt adevărate. Nu-i adevărat? Dacă ai crescut în același mediu în care am făcut-o majoritatea, indubitabil , în mod inconștient, ai câteva păreri negative despre tine. Oricum, n-ar fi o minciună să-ți spui că ești în stare de lucruri mărete și că ești grozav, fiecare avem un potențial extraordinar , de care poate nu ești conștient așa că vei considera ce-am spus un banal clișeu. Ce te-a împiedicat, dacă e cazul, să-ți trăiești potențialul, sunt poveștile găunoase pe care tu și lumea le spun despre tine. Pare artificial? Nici măcar n-ai încercat. Viața e un joc, joacă-te.

Eu mi-am dorit ca acest text să nu fie o instrucție rece, insă nici ceva lipsit de utilitate. Sunt conștient că ceea am “discutat” are un caracter general, fără prea multă concretețe. Dacă dorești, totusi, să cercetezi subiectele aduse în vorbă, internetul îți oferă multiple materiale pe tema lor și poate că în cele din urmă vei face și pasul important, acela de a practica “exercițiile” propuse de acestea. Până la urmă, la fel cum nicio carte n-are rost dacă o citești fără s-o gândești, s-o comentezi, nici cuvintele astea nu vor fi decât un simplu masaj erotic aplicat materiei tale cenușii.

Articolul de mai sus este scris de Gorgan Răzvan. L-am publicat gândindu-mă că este o perspectivă interesantă. Printre subtemele abordate în acest articol identificăm o serie de provocări pe care le întâmpină educația secolului al XXI-lea la nivel global. Puteți lăsa opiniile cu privire la această abordare prin intermediul formularului de comentarii disponibil mai jos.

*imagine via www.permanentculturenow.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.