“Gândește-te de două ori înainte să scrii prostii pe net”

“Gândește-te de două ori înainte să scrii prostii pe net”

Până acum, referendumul acesta nu mi-a adus direct atribute precum „homofob” sau alte asemenea. M-am poziționat împotriva boicotului, e important de precizat având în vedere comentariile următoare.

Motivele poziționării le-am prezentat într-o serie de actualizări pe Facebook, văzute, poate exagerat, ca radicale, partizane, paralele cu realitatea, etc. Însă postările respective aduc o serie de argumente și perspective care au lipsit în dezbaterae privind referendumul pentru familie.

În interacțiunile publice, am amintit de fiecare dată că fiecare votează în funcție de conștiință, prezentând argumentele dincolo de dezbaterea partizană, uneori aducând un pic de scepticism în discuție indiferent de poziționarea de la capătul dialogului.

După referendum, mi-a atras atenția următoarea replică primită (tot într-o conversație digitală): „Gândește-te de două ori înainte să scrii prostii pe net”. În anumite limite, mă îngrijorează această replică.

Momentan am avantajul că bula mea, reală sau digitală, este variată, de la fasciști la comuniști și alte categorii far-left. Cei mai mulți sunt conservatori moderați sau liberali progresiști. Mulți localiști, naționaliști, mulți europeniști, federaliști, globaliști. În funcție de context, argumentele, comentariile și reacțiile vin din una sau mai multe părți.

Fiind anti-boicot, reacțiile au venit din numeroase direcții. După referendum, am deschis două noi scenarii de discuții:

  • posibilitatea repetării referendumului, având în vedere că nu a fost invalidat procedural, neavând un răspuns de substanță, nerăspunzând întrebării formulate de Parlamentul României;
  • rolul cvorumului în distorsionarea rezultatului referendumului .

Am intrat în dialog cu colegi și cunoștințe pe care nu le-am mai auzit sau văzut de ani de zile. Reacțiile contondente nu au întârziat, dar discuția s-a dezvoltat în mai multe direcții. Contribuie la creșterea pluralismului de idei.

Dar au fost și reacții neașteptate. “Gândește-te de două ori înainte să scrii prostii pe net” este un exemplu. Trec peste faptul că nu prea poți aduce în discuție un subiect fără să în analizezi un pic, ceea ce presupune să te gândești de două ori, și mă opresc asupra idei de bază, o idee iliberală și anti-democratică. Sunt câteva motive pentru care această frază simplă, ușor de întâlnit, înseamnă mai degrabă cenzură:

  • este o invitație sau chiar o amenințare pentru limitarea libertății de exprimare (pe internet, altundeva, nu prea contează);
  • ideile aduse în discuție sunt automat prostii, de cele mai multe ori pentru că nu se încadrează într-un șablon acceptat de un anumit grup (mai mare sau mai mic, nu prea contează);
  • induce ideea că există un tipar de gândire „corect”, ceea ce readuce în discuție problema autocenzurii sau chiar a cenzurii și este totodată unul dintre combustibilii mesajelor din câteva zone de dreapta mai puțin democratice, precum și ale deținerii adevărului în alte zone de stânga mai puțin democratice;
  • respinge anumite perspective critice.

Există o serie de puncte de vedere pentru care mesajul “Gândește-te de două ori înainte să scrii prostii pe net” este unul bun, însă e o altă discuție.

sursă imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *