Fondul Verde pentru Climă aprobă noi proiecte și programe

Fondul Verde pentru Climă aprobă noi proiecte și programe

Există, undeva departe de realitatea cotidiană, un angajament al mai multor actori globali de a lupta cu schimbările climatice. Dar și aceste măsuri au nevoie de finanțare și de angajamente financiare. Încet, încet, se adună resurse și cumva trebuie redistribuite.

Fondul Verde pentru Climă sau Green Climate Fund (GCF), cu sediul la Songo, Incheon, în Coreea de Sud, este unul dintre aceste instrumente care se ocupă cu redistribuirea și cu urmărirea scopului – anume de finanțare a programelor menite să sprijine o dezvoltare rezilientă și cu emisii reduse de carbon în statele în curs de dezvoltare.

Fondul a fost dezvoltat de la idee începând cu COP 15 din cadrul UNFCCC, existând și acum numeroase măsuri luate pentru încurajarea sa. Astfel, sursele de finanțare sunt într-o continuă dezvoltare și dezbatere, iar numărul instituțiilor partenere acreditate a ajuns la 41.

Redau/reiau proiectele, însă nu le voi traduce denumirile. Fiecare proiect este desfășurat de Fondul Verde pentru Climă împreună cu o altă instituție, financiară sau nu, fiind indicate. Tematica este variată, de la reducerea emisiilor cauzate de despăduriri și reducerea riscurilor de inundații la facilități pentru energie sustenabilă și pentru finanțare proiecte având ca scop energia sustenabilă, dezvoltarea de livezi de argan în medii degradateși nu numai.

–       USD 37 million for Scaling-up of Glacial Lake Outburst Flood risk reduction in Northern Pakistan with UNDP;

–       USD 41.2 million for Priming Financial and Land-Use Planning Instruments to Reduce Emissions from Deforestation with UNDP;

–       USD 80 million for Sustainable Energy Facility for the Eastern Caribbean with IDB;

–       USD 16.7 million for Senegal Integrated Urban Flood Management Project with AFD;

–       USD 39.3 million for Development of Argan Orchards in Degraded Environment with ADA Morocco;

–       USD 9.5 million for Climate Resilient Agriculture in Three of the Vulnerable Extreme Northern Crop Growing Regions of Namibia with EIF;

–       USD 10 million for Empower to Adapt: Creating Climate Change Resilient Livelihoods through Community-Based Natural Resource Management in Namibia with EIF;

–       USD 378 million for Sustainable Energy Financing Facilities with EBRD;

–       USD 53.5 million for Sustainable Landscapes in Eastern Madagascar with CI/EIB;

–       USD 80 million for Universal Green Energy Access Programme with Deutsche Bank AG.

stock photo planting a tree
sursa imagine: planting a tree | Shutterstock.com

Bordul a aprobat lărgirea la 41 a numărului de entități acreditate, incluzând acum și Banca Vest-Africană de Dezvoltare (Togo), Banca de Dezvoltare Caraibiană (Barbados), FAO (Italia), IFAD (Italia), Institutul Național Sud-African pentru Biodiversitate (Africa de Sud), XacBank LLC (Mongolia), GIZ (Germania) și FMO (Olanda).

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

One Reply to “Fondul Verde pentru Climă aprobă noi proiecte și programe”

  1. Traiesc un cosmar? Se infiinteaza tot felul de organizatii care militeaza pentru clima, pentru viata, pentru diverse, in timp ce internetul e plin de stiri despre mafia padurilor? Nu e mai simplu sa veghem fara sa strangem fonduri la bogatiile noastre si sa oprim poluarea din timp?

Comments are closed.