Evoluția migrației nete a românilor spre Germania

Evoluția migrației nete a românilor spre Germania

România a ajuns un furnizor de forță de muncă ieftină pentru statele mai dezvoltate. Nu este prima dată când se găsește în această ipostază, dar situația s-a agravat după aderarea la Uniunea Europeană. Oamenii părăsesc țara, negăsind oportunități comparabile cu cele din statele dezvoltate în privința standardelor de viață.

Este un fenomen care nu poate fi oprit fără mari sacrifii (ca exemplu, libertatea de mișcare) și care are un impact dezastruos pe termen lung. În ziua de astăzi, ideea de limitare a migrației este puțin probabilă, chiar o iluzie, mai ales ca stat membru în Uniunea Europeană. Nici din afara Uniunii Europene nu se pot aștepta soluții. Vedem că se confruntă cu această problemă tot spațiul post-comunist, deși pare că a descoperit o cale pentru dezvoltare în zona sa euroepană. Statele baltice, vecinii de la Germania spre est, România, Bulgaria, Ucraina, Moldova, statele din fosta Iugoslavie se depopulează sub presiunile integrării regionale. Impactul se va vedea pe termen lung, căci nimeni nu va ține aproape tot estul Europei când va deveni mai degrabă o povară fiscală.

Șansele unui stat european funcțional pe viitor sunt aproape de zero, căci niciodată nu vor dori germanii sau scandinavii să plătească pentru pensiile românilor, chiar dacă acum avem și informații despre contribuția ultimilor la sustenabilitatea sistemelor economice și sociale din vestul Europei. Politica de coeziune a Uniunii Europene, văzută ca un instrument de redistribuție la nivel european, este unul dintre punctele puternic contestate în cadrul negocierilor pentru viitorul cadru financiar multianual european. Dacă politica de coeziune este contestată, putem anticipa reacțiile în cazul unor alocări directe.

Depopulara estului Europei are impact negativ asupra tuturor, dar are impact de trei ori mai negativ asupra celor care rămân pentru că rămân pe o poziție vulnerabilizată în plan economic și social pe fondul plecărilor (viitor nesigur, sistemele economice și sociale fără viitor în forma actuală, probleme de dezvoltare, etc.), nu își recuperează investiția în pregătirea celor care au plecat (educație, sănătate, protecție socială, etc.) și nu vor avea beneficii în urma migrațiilor intra-europene față de țările de destinație (numărul celor care vin în estul Europei este redus, remitențele sunt irelevante în comparație cu costurile, asistența din statele de destinație vine cu condiționalități importante, etc.).

Dacă mai punem timpul în ecuație, vedem că mortalitatea naturală și plecările populației active  pune semne serioase de întrebare asupra viitorului populației României, mai serioase decât au fost puse de cele două războaie mondiale.

În ziua de astăzi, putem estima cum au evoluat plecările, având la dispoziție numeroase date. M-am uitat pe evoluția netă a migrației românilor spre Germania după aderarea la Uniunea Europeană. Migrația netă a crescut progresiv, ajungând la un deficit pentru România de aproape 70.000 de oameni în 2017.  70.000 de persoane este peste populațiile din Alba Iulia, Reșița sau Deva recenzate în 2011. La un moment dat se va opri căci nu va mai avea cine să plece sau de ce să plece. Rămâne întrebarea când va fi această stagnare. Implicațiile stagnării sunt un alt subiect de discuție.

Plecări din România spre Germania anuale

Graficul al doilea surprinde o imagine de ansamblu „mai pozitivă”, întrucât nu mai vorbim doar de migrația definitivă, ci și de plecările temporare, unde avem 100.000 de persoane care sunt rezidenți într-un alt stat și se întorc în țară (mobilitate în diferite scopuri, însă temporară). Din nou, nu știm contribuția mobilităților temporare la migrația definitivă ani mai târziu, deși s-ar putea face câteva scenarii pe baza datelor furnizate de biroul german de statistică.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *