Evenimente de conștientizare a autismului în Focșani pe 2 aprilie

Evenimente de conștientizare a autismului în Focșani pe 2 aprilie

marsul autismului

Pentru al cincilea an consecutiv, ca o acțiune de conștientizare a autismului, Asociația Speranța Andradei va organiza pe 2 aprilie, joi, la Focșani, ora 17:00, Marșul Autismului. Punctul final al acestui marș va fi reprezentat de un moment eliberare a unor baloane albastre către cer în fața Teatrului Municipal Maior Gheorghe Pastia, în mod simbolic. Locul de întâlnire este Centrul de zi “Micul Prinţ”, strada Cuza Vodă, nr. 56 (parcarea interioară). Totodată, seara de 2 aprilie va fi marcată prin iluminarea în albastru a uneia dintre cele mai importante clădiri din oraş – Teatrul Municipal “Maior Ghorghe Pastia”.

În anul 2008, Naţiunile Unite au declarat ziua de 2 aprilie ca fiind “Ziua internaţională de conştientizare a autismului”. De atunci, această zi este marcată anul cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare al publicului larg privind nevoile de suport ale persoanelor cu autism şi ale familiilor lor.

În cursul dimineţii,  Asociaţia Speranţa Andradei va participa la acţiunile organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, care  se va alătura în cursul după amiezii la marş. Alți parteneri ai evenimentului sunt: Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila, Consiliul Judeţean al Elevilor Vrancea, dar şi BiblioPovestaţii de la Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu și angajaţii Garanti Bank.

autism 001

Despre edițiile anterioare ale Marșului Autismului

De-a lungul timpului, am scris despre acest eveniment, existând posibilitatea de a reciti articolele respective la adresele următoare:

Anul acesta nu voi fi în Focșani cu ocazia acestei zile, însă vă sfătuiesc să participați la acest marș.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “Evenimente de conștientizare a autismului în Focșani pe 2 aprilie”

Comments are closed.