Era național populismului. Și nu este un lucru rău

Era național populismului. Și nu este un lucru rău

Sunt printre cei care consideră benefic pentru calitatea democrației din României intrarea unui partid național-populist în Parlamentul României. Este vorba de AUR. Încă nu știu în ce măsură vor balansa între național-conservatorism și național-populism, căci este prea devreme pentru o analiză din această perspectivă. Nu cred că am intrat târziu în această horă, căci, dincolo de corupție, regimul Dragnea a înglobat o parte a acestui fenomen. În același timp, a fost și o piedică pentru conturarea unei mișcări de sine stătătoare, căci, din diferite motive, PSD se bucură de o imagine foarte proastă în rândul nepesediștilor. Ultimul partid național-populist autentic din România a fost Partidul Noua Generație al lui Gigi Becali. După ce l-a trimis pe Corneliu Vadim Tudor în Parlament, PNG a murit, iar eurodeputatul Gigi Becali a ajuns în PNL, în tranziția spre închisoare.

Matthew Goodwin și Roger Eatwell au explicat acum trei ani fenomenul în volumul „Național populismul: revolta împotriva democrației liberale”. Autorul principal a și publicat un comentariu în The Guardian intitulat simplu: „Național populismul este de neoprit – și stânga încă nu îl înțelege”. Am citit la acea vreme volumul și mi-am dat seama că lipsește o mișcare similară în România. De fapt, nu lipsea, ci era mascată de partidele tradiționale. Problema este că nu poți ține acest fenomen departe mult timp, mai ales că vine cu niște revendincări de bun simț. AUR a fost singurul partid politic din România care a luat apărarea arbitrului asistent de la meciul din Turcia spunând foarte clar că instituțiile s-au pronunțat împotriva unui cetățean român înainte de a fi ascultat și evaluat într-un proces corect.

Pentru cei care nu au timp să citească volumul sau comentariu, politologii britanici amintiți spun că național populismul se bazează pe un grad ridicat de neîncredere politică, facilitat și de lideri politici pe populitși și pe un sistem politic care pare că nu răspunde nevoilor,  pe fricile înrădăcinate despre distrugerea culturilor și valorilor naționale prin diferite fenomene (ex. migrația),  pe anxietăți cu privire la ignorarea acestor cetățeni în privința locurilor de muncă și veniturilor în societate, și pe schimbările în alinierea dintre alegătorii și partidele tradiționale. În contextul local, mai putem adăuga nivelul ridicat de inegalități, cu tendințe de accentuare prin acțiunile propuse de partidele tradiționale, polarizarea crescândă pe argumente culturale și corupția recunoscută global.

Nu există o rețetă unică pentru acest fenomen politic, de aceea contează și particularitățile locale. Trump este un exemplu, UKIP este un alt exemplu, Boris Johnson este exemplul în care o facțiune dintr-un partid tradițional a înțeles valul schimbării. În Franța, Marine Le Pen era exemplul național-populismului, dar multe teme și măsuri propuse de Le Pen au fost preluate constant de Macron (a se vedea, de exemplu, legea împotriva segregaționismului, care este același lucru cu ce vorbesc mulți lideri AUR când critică multiculturalismul și partidele create pe motive etnice). De altfel, în Europa de Vest este vizibil trendul de părăsire a multiculturalismului în favoarea reasumării valorilor naționale, interculturalității și managementului diversității.

De ce național populismul nu este un lucru rău? Încep prin a da exemplul Planului național de redresare și reziliență, anunțat de guvernanți acum două săptămâni. Zonele care au votat AUR sunt ignorate din investițiile propuse, în principal de PNL, în Planul național de redresare și reziliență. Dar taxele acestor oameni vor fi bune pentru cofinanțarea investiții în București, Cluj și Timișoara. USRPLUS propune chiar tăierea PNDL-ului, un program de investiții în lucrări publice care livrează rezultate acolo unde fondurile europene nu pot fi direcționate. Mai mai mult, pluseriștii propun pedepsirea oamenilor care au muncit o viață întreagă prin eliminarea contribuțiilor la pensie, uitând un lucru esențial, anume că sistemul de pensii nu este un agregat al contribuțiilor individuale în timpul vieții, ci un contract între generații și, mai mult, un contract social între popor și guvernare. Asemenea acestora, sunt multe teme pe care național-populiștii le vor aduce în atenție. În timp ce liberalii progresiști sunt ocupați cu demonizarea unor personaje din AUR, partidul poate livra rezultate acolo unde contează. Vedeți situația din SUA cu prețurile medicamentelor. Singurul lider politic de pe o poziție de putere care a avut curajul să strice politicile federale care duceau la prețuri aberante la medicamente a fost Donald Trump. Partea proastă, de acolo, este că va duce la scumpirea prețurilor medicamentelor și tratamentelor scumpe pe care SUA le subvenționa pentru Europa. Nu știu dacă AUR va lua și tema medicamentelor de la PSD, de fapt, nici nu știu dacă mai este o temă a PSD, dar știu că este importantă pentru alegătorul social-democraților, dar am dat exemplul doar pentru a aminti câteva lucruri. Național-populiștii vor prefara tot soluții de piață și nu vor ignora probleme socio-economice grave.

Autorii amintiți mai spun că național-populismul se ridică pe căderea social-democrației. La prima vedere, este un comentariu valid în acest caz. PSD a luat în 2020 cel mai prost scor din istoria postdecembristă, atât ca procent al voturilor, cât și ca număr de voturi. Mai spun și că mulți creșterea mișcărilor național-populiste merge cu decenii în urmă. Așadar, ar trebui să ne uităm mai bine la anii 1990, un coșmar socio-economic care a lăsat urme adânci, dar și în austeritatea PDL din timpul crizei din 2009-2010.

Desigur, AUR se bazează pe un electorat eterogen, ceea ce poate fi un punct forte pentru consolidarea pe termen lung. Nu văd în AUR doar votul dat de neolegionari și ultranaționaliști. Văd și votul naționaliștilor moderați exasperați de transformarea guvernării într-un rentierism deșănțat. Al celor săturați de dublele standarde ale corectitudinii politice. Nu văd doar voturile unor susținători ai Coaliției pentru Familie, văd și voturile date de liberali în semn de protest față de lipsa de reformă a clasei politice. Văd și voturile celor care își doresc ca președintețe României să respecte Constituția României. Văd și voturile celor care au văzut abuzurile puterii, fără nicio constrângere, nici măcar parlamentară, în timpul pandemiei. Văd și voturile celor care doresc ca anchetele de corupție să nu fie îndreptate doar împotriva capitalului autohton, în timp ce dosarele care necesită cooperare internațională privind anchetele asupra abuzurilor unor multinaționale sunt lăsate în sertar sau clasate. Este și un vot de blam față de impostură și manipulare. Desigur, nu putem ignora că AUR are a rămas după alegerile din 6 decembrie singurul partid cu o agendă ecologistă credibilă din Parlamentul României, ceea ce este diferit de alte exemple externe. Probabil mai sunt și alte categorii care au dat un vot pentru o reprezentare național-populistă în Parlamentul României.  Să nu uit, au fost și singurul partid cu o agendă pro-familie, spunând că vor 2% din PIB, la fel ca în celelalte state UE, și pentru sprijinirea familiei – și nu, nu înseamnă transformarea României în Gileadul din Handmaid’s Tale.

Nici nu există așteptări mari de la reprezentanții trimiși în Parlament ca a patra forță politică. Să fie ei însăși și să fie activi în diferitele direcții în care s-au remarcat. Dintre susținătorii lor cu care am vorbit, cele mai multe sunt să pună presiune pe respectarea Constituției, pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv libertatea religioasă, să rămână cu capul pe pământ și țipe în fața aberațiilor, să își amintească de sărbătorile naționale, de înaintașii care au murit pentru ca noi să locuim liber între Carpați, și să apere urarea Crăciun fericit!. De aici, singura mișcare politică național-populistă din România pare să aibă un potențial de creștere.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *