Earth Hour Vrancea – peste 300 de persoane…

Earth Hour a trecut. Sau Ora Pământului. A avut loc pentru prima dată și în Focșani, ceea ce este … admirabil. Blogosfera Vrancea a dovedit că are un cuvând de spus, că poate organiza un eveniment. Și Consiliul Județean al Elevilor a avut un cuvând important de spus. M-am bucurat când am văzut vineri, când am mers la școală, că erau puse afișe la intrările în liceu în care elevii erau îndemnați să participe la Earth Hour. Felicitări Consiliului Școlar al Elevilor! În celelalte licee nu am fost să verific, dar am înțeles că s-a discutat despre eveniment în ședințele CȘE-urilor…

Este dovada că Earth Hour  a atins un punct și are deja, la a cincea organizare, o serie de persoane, încadrate într-un anumit segment de vârstă, pe care se poate baza. WWF a făcut o treabă excepțională sprijinind evenimentul. Mobilizarea a peste 300 de persoane în Piața Unirii, de voie bună și nesiliți de nimeni, dovedește că oamenii se îndreaptă spre un viitor mai … conștient. Chiar dacă o oră este prea puțin, faptul că interesul unor acțiuni precum LDIR sau Earth Hour este existent reprezintă o încurajare pentru continuarea acestora.

M-am întâlnit cu foarte mulți cunoscuți. Sunt foarte bucuros de sprijinul acordat inițiativei de către Primăria Focșani (care a stins luminile în Piața Unirii și pe arterele principale de circulației) și de către alte instituții care și-au arătat interesul (dovada, articolele din presă). Mulțumesc, de asemenea, reprezentanților mass-mediei pentru promovarea evenimentului și pentru că au fost alături de noi, bloggerii și elevii, la stingerea luminilor, acordându-ne încredere și ajutor. De asemenea, reprezentanții Asociația pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” au fost prezenți și au întreținut atmosfera.

În ciuda vremii un pic cam … dușmănoasă pe Ora Pământului (ceea ce a făcut imposibilă scrierea „EARTH HOUR VN”), ne-am adunat toți, s-au stins luminile, am aprins lumânările și am socializat. Ora Pământului a reprezentat un prilej de făcut cunoștință cu alte persoane, de discutat. Temele au fost diverse, dar evenimentul a fost principalul subiect.

Organizatorii s-au adunat în jurul orei 18:00 în Piața Unirii, făcând planuri privind desfășurarea evenimentului. Lumânări, schițe, verificarea webcamului, discuții, toate acestea au conturat acțiunea care a pornit în jurul orei 20:30 și a ținut oamenii în Piața Unirii chiar mai mult de o oră. De la ora 20:00, oamenii au început să se strângă și să dea o mână de ajutor.  M-am bucurat foarte mult de această atitudine despre care puteam să afirm că este cvasiinexistentă.

După acest eveniment (despre care aș mai putea vorbi îngrozitor de mult) pot să spun clar că a ajutat la creșterea imaginii Blogosferei Vrancea. De asemenea, a dovedit și că rețeaua de socializare Facebook are un cuvânt de spus pe plan local.

Mulțumesc tuturor persoanelor care au fost prezente, care au acceptat invitația Blogosferei Vrancea și a CJE Vrancea pentru a participala la un eveniment ce s-a dovedit, într-adevăr, unic. Și acum, spre final, pot spune că am auzit la Marșul Autismului, o zi mai târziu, discutându-se despre Earth Hour și, de asemenea, azi, în autobuz, oameni care vorbeau despre eveniment și care au spus chiar că „bloggerii l-au organizat”. E de bine, nu?

Fotografii realizate de Reissa Schwartz și de Adrian Teodorescu.

P.S.: După eveniment, blogosfera s-a reunit și s-a discutat pentru stabilirea concluziilor și follow-up.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

3 Replies to “Earth Hour Vrancea – peste 300 de persoane…”

Comments are closed.