Donald Trump a întâlnit Uniunea Europeană

Donald Trump a întâlnit Uniunea Europeană

Un summit al NATO l-a adus pe Donald Trump la Bruxelles, după vizitele făcute în Arabia Saudită, Israel și Italia. A fost o zi agitată, cu Angela Merkel discutând o oră și jumătate dimineața cu Barack Obama, la Berlin, pe un ton de o extraordinară amiciție. Trump s-a întâlnit cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și cu Donald Tusk, președintele Consiliuli European. A fost și primul summit pentru noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, un alt nefavorit al președintelui american. În timp ce Statele Unite insistă pe alocarea a 2% pentru apărare conform liniilor directoare ale NATO, Uniunea Europeană a anunțat ieri o dezbatere privind viitorul apărării europene, tot în termeni de resurse, fiind continuarea unui proiect mai vechi.

Care a fost reacția liderilor europeni?

Nu te poți aștepta la căldură după ce Donald Trump a sprijinit ieșirea Marii Britanii din UE și a declarat că NATO este o organizație învechită. Nici după ce clasa politică europeană, cu câteva excepții, a sprijinit pe față contracandidatul pe care l-a avut Trump în alegeri, fostul secretar de stat Hillary Clinton. De altfel, au lipsit mesaje ale liderilor europeni la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump în ianuarie 2017, chiar dacă la moarte dictatorului criminal Fidel Castro au venit mesaje elogioase, în noiembrie 2016.

Sunt multe simboluri care rămân în urma acestor întâlniri, deși par o serie de evenimente normale.

Trump pare domesticit, pe lângă ofensiva presei împotriva sa, dar și-a atins un obiectiv. „Globalizarea justă” este pe agenda tuturor întâlnirilor, iar regândirea globalizării este în dezbatere atât la nivel bilateral, cât și în diferite formate multilaterale. Europa își revine după frica unor mișcări populiste și naționaliste. Alegerea lui Macron, reconfirmarea cancelarului german, manifestarea unității în fața unor decizii precum stabilirea direcției negocierilor în privința ieșirii Marii Britanii par să dea speranțe pentru o mai bună cooperare.

lideri europeni trump
Donald Trump, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani, Federica Mogherini / © European Union

Cum a întâlnit Donald Trump Uniunea Europeană?

Răspunsurile le avem în mesajele transmise către presă de Donald Tusk și Jean-Claude Juncker. În cazul lui Donald Tusk, acesta a amintit subiectele discutate – politică externă, securitate, climă și relații comerciale, spunând că au fost acorduri în general. Apoi au fost câteva concluzii despre cooperare și valori, unde apar și divergențele:

Sentimentul meu este că ne-am înțeles în multe detalii. Primul și cel mai important, contraterorismul, nu cred că este nevoie să explic de ce. Câteva chestiuni rămân deschise, precum climatul și comerțul. Nu sunt 100% sigur că putem spune astăzi, prin noi referindu-mă la domnul președinte Trump și la mine, că avem o opinie comună despre Rusia, chiar dacă se pare că suntem pe aceeași linie când vine vorba de conflictul din Ucraina. Totuși, mesajul meu principal către președintele Trump că ceea ce oferă cea mai profundă semnificație cooperării și prieteniei noastre sunt valorile occidentale fundamentale, precum libertatea, drepturile omului și respectul pentru demnitatea umană. Astăzi, cea mai mare obligație este consolidarea întregii lumi libere în jurul acestor valori, nu doar interese.Valorile și principiile pe primul loc este ceea ce noi, Europa și America, ar trebui să spunem.

 

De partea cealaltă, întâlnirea dintre Juncker și Trump a fost descrisă de autoritățile europene ca fiind „amicală, bună și cordială”, o discuție constructivă, o oportunitate de cunoaștere, care deschide drumul unui plan comun de acțiune, președintele Comisiei insistind pe beneficiile intensificării comerțului, cu accent pe un comerț liber și just.

Astfel de reacții reușesc să aducă în atenție mai degrabă rigiditate și separare, în defavoarea unei înțelegeri mutuale. Există motive din ambele părți pentru un astfel de comportament, dar până unde poate merge?

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *