Discuții din off-line în on-line (despre români și România)

Astăzi, am avut parte de o călătorie plăcută, în sensul că am reușit să discut și să ascult niște replici pe câteva teme de interes pentru mine. Mă bucur să aflu părerile multor persoane referitoare la problemele lor actuale și că, în același timp, reușesc să ajut prin diferite mijloace.

Ascultam în stație discuțiile realizate de două persoane de vârsta a treia, 75+ ani, care, mai în glumă, mai în serios, condamnau comunismul și erau nemulțumite și de prezent. Mă miră acest fapt pentru că, de obicei, ascult părerile din partea generațiilor care au trecut de ceva vreme de tinerețe și acestea condamnă prezentul și fac apologie trecutului.

„Va fi un război civil”

„Mă tem că la foametea care este, un război civil va fi. Locuri de muncă nu sunt, prețurile sunt mari.” Au dreptate, mai puțin partea cu războiul civil. Acela nu poate apărea fără implicare politică și, ținând cont de lașitatea românului, nu va apărea. Tolerăm.

În schimb, este o problemă faptul că 38 000 de oameni și-au pierdut locul de muncă în 2013. Este o problemă că persoanele peste 40-50 de ani nu își mai pot găsi loc de muncă, în condițiile în care au nevoie pe viitor de o pensie și România este la pământ în privința raportului angajați/asistați.

Ultimele măsuri luate pentru mediul rural sunt distructive. Pe lângă asta, vedem niște propuneri aberante. Prețurile sunt mari și, să fim serioși, fără agricultura de subzistență, mediul urban românesc ar fi fost mort … de foame. Nu mă refer neapărat la centrele industriale ale țării sau la marile orașe, ci la restul.

Românii, muncitori și hoți

Mi s-a confirmat astăzi, încă o dată, că românii sunt priviți de afară în două feluri: cei muncitori și hoții. Din nefericire, sunt mai mulți hoți decât muncitori, iar ultimii sunt un fel de mașini de muncă grea. Îl alimentezi cu o sumă mai mică de bani, dar cu mult peste ceea ce ar putea câștiga în țară, el va rezolva orice problemă. Desigur, cei muncitori trebuie să se lupte cu prejudecățile create de bandiți.

 

Aceste confirmări îmi arată încă o dată că avem de rezolvat multe probleme. Privesc partea bună și sper că România va fi folosită la capacitate maximă peste 10 ani, iar această capacitate maximă  nu înseamnă efemeritate proiectului de la Roșia Montană și lipsa informării asupra dezavantajelor mult mai mari pe care le oferă cetățenilor.

*sursă imagine: fbcoverstreet.com

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.