Despre punctualitate. Sfaturi pentru cei care întârzie

Deși am afirmat că punctualitatea este un hoț al timpului în urmă cu ceva timp (mă rog, am folosit un citat din „The Portrait of Dorian Gray”, una dintre cărțile pe care le-am citit cu mare interes și despre care pot spune că am ascultat chiar și audiobook-ul în engleză pentru a-mi îmbunătăți performanțele în ceea ce privește această limbă), am ajuns să îmi creez niște principii tocmai pentru a mă apăra de cei care dau dovadă de o lipsă de punctualitate.

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să vin la o oră și să aștept chiar și 30 de minute în plus. Recunosc, au fost o serie de greșeli făcute pentru că era vorba de timpul meu. Astfel, am decis să nu aștept mai mult de 5 minute peste ora exactă. În momentul în care s-au făcut cele cinci minute, am plecat, mai ales că eu, ajung, de obicei, cu cinci minute înainte pentru a nu-l face pe celălalt să aștepte. Mi se pare o formă de respect pentru că timpul este cea mai prețioasă resursă.

Urmărind articolul din The Hunger, am decis că este necesar să ofer un feed-back celor care întârzie nemotivat. Sfertul academic, într-o lume așa de rapidă, este prea lung, iar acel timp l-aș putea folosi investind în mine: citind o carte bună, descoperind niște informații de calitate, lucrând la un proiect ș.a.m.d.

Cât despre întârziați, am grijă să menționez la trainingurile la care particip ca punctualitatea să se afle pe lista de „reguli de bun simț” (altfel momentul cu cântatul sau bomboanele necesare sunt, de cele mai multe ori, amuzante și necesare), partea cu feed-back este necesară pentru viitor.

Ce se mai întâmplă pentru viitor: persoana respectivă mi-a dovedit cât de mult contează minimul respect pentru mine, pentru timpul meu, pentru relația dintre noi; rețeta „pot ierta, dar nu pot uita” rămâne valabilă. De ce? Tocmai și-a bătut joc de o valoare de-a mea.

Vă recomand articolul din The Hunger pentru că vine mult în ajutorul întârziaților și al celor care îi iartă. Găsiți motive suficiente pentru a fi punctual, precum și soluții la această problemă.

Ridică standardul de respect pe care îl ai pentru tine şi pentru ceilalţi. Dac te vei gândi ce înseamnă mai exact să te aştepte cineva, îţi vei da seama că nu vrei să fii tu acea persoană care să pună pe altcineva într-o asemenea situaţie.

Daca vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre care am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la TheHunger.ro aici.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.