Delăsare, simbol național

Delăsare, simbol național

Scriu aceste rânduri într-un moment în care ne facem că sărbătorim ziua imnului național. La 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unui eveniment comandat în Grădina Publică de domnitorul Știrbei Vodă.

Poemul patriotic de la origine, „Un răsunet”, a fost publicat de poetul revoluționar Andrei Mureșanu pe 21 iunie 1848 în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Versurile care reprezintă unitatea revoluției române de la 1848 sunt însoțite de o melodie culeasă de poetul Anton Pann.

De-a lungul timpului, acesta a fost de mai multe ori imn național. Constituțiile post-decembriste consacracă locul imnului „Deșteaptă-te, române!” în rândul simbolurilor naționale. Constituția României din 2003 amintește în titlul I, articolul 12 (3), acest imn ca simbol național.

Revoluțiile din Moldova și din Valahia din 1848 merg pe aceeași linie europeană a încurajării reformelor democratice, liberale și naționale din mediul socio-politic european, însemnând sufragiu național masculin, guvernare republicană, aprobată de cei guvernați, bazată pe o serie de libertăți, și unificarea populațiilor în corpuri naționale.

Proclamația de la Islaz de la 9 iunie 1848, citită de Ion Heliade Rădulescu, reunește aceste idei pentru Valahia. Actual, Islazul s-ar regăsi în județul Teleorman. Documentul de acum mai bine de 150 de ani îndemna la separarea puterilor, egalitatea în drepturi politice, adunarea generală compusă din reprezentanți au tuturor stărilor, domnitor ales pe cinci ani, instrucție egală indiferent de sex, libertatea absolută a tiparului, desființarea pedepsei cu moartea, închisori și alte puncte.

Cerințe asemănătoare au venit și în Moldova prin petiția-proclamațiune redactată de Vasile Alecsandri și prin programul de 36 de puncte scris de Mihail Kogălniceanu, dar au fost identificate și în cerințele Adunării de la Blaj din Transilvania. Cazul Transilvaniei este unul special, având în vedere declinul Imperiului Austriac și politicile promovate de acesta, însă mișcările liberal-naționale din Moldova și Valahia întreținute de persoane din zona intelectualilor și militarilor vremii au impulsionat pe plan intern realizarea obiectivului național. Rămâne partea internațională, decisivă dintr-un punct personal de vedere.

1848 a schimbat fața Europei, înlocuind ordinea conservatoare legitimistă instituită în urma Congresului de la Viena și promovând o ordine bazată pe liberalism și naționalism. În Franța, a venit la putere Napoleon al III-lea, un promotor al suveranității populare și naționalismului. Napoleon al III-lea a avut un rol uitat în zilele noastre în conturarea statului român prin sprijinirea acestor idei și prin alianțele nefericite pe care le-a făcut.

Trecând peste timp, peste Primăvara Popoarelor, continuăm să ascultăm imnul național. Dar câteva idei rămân. În ce măsură anumite probleme au rămas este o chestiune ce poate fi analizată din multe perspective. România încă mai are probleme de acomodare cu trecutul și cu prezentul, unele puncte de natură economică, politică, socială sau culturală rămânând pe agenda zilei.

Dar una dintre cele mai întrebări este în ce măsură delăsarea este un simbol național. Vrem condiții ca în Germania, dar participare redusă la viața cetățenii. Vrem curățenie ca în Austria, dar cum intrăm în țară aruncăm sticla pe geam. Vrem Franța în România cu atitudinea de „lasă că merge și așa”. Vrem racordare la spațiul vest-european, însă cu lideri politici zgomotoși, paraleli cu problemele cotidiene, cu informațiile necotidiene, nepregătiți, patroni peste rețele clientelistice și nepăsători. Și cei care vin să îi schimbe, cu mici excepții, se încadrează tot în acest profil. Complicitățile din mediul politic se găsesc și în cel economic, iar cetățenii sunt prinși cu existența de zi cu zi, puțini având timpul sau pregătirea pentru a-i trage de urechi.

În incapacitatea de a genera bunăstare internă și de a învinge problemele de aici, căutăm inamici sau salvatori din exterior. Totul, pe fondul unei delăsări colective sprijinite de un stat incapabil sau de un mediu privat incompetent (căci, la urmă, și acesta este făcut tot din oameni). Japonia modernă s-a construit cu investiții masive în resurse umane, într-o birocrație performantă, într-o economie dinamică, inspirate de un crez național, din toate acestea fiind eliminate minciunile. La fel cam toate statele dezvoltate.

În România, crezul național este părăsirea corabiei în timp ce ia apă.

Și ce facem cu faptul că la mai bine de 150 de ani după prevederile de la 1848 încă nu îndeplinim unele, le îndeplinim defectuos sau le punem sub semnul întrebării în prezent?

delasare
sursa imagine: shadows people/Shutterstock.com

Sunt Mădălin Blidaru și doresc să îți spun „bine ai venit” în casa mea digitală. Sper că ai găsit informații folositoare și un mediu plăcut. Sunt blogger și scriu aici de aproximativ șapte ani. Urmăresc ceea ce se întâmplă în social media și, în același timp, pe glob. Pregătit în domeniul relațiilor internaționale, pasionat de dezvoltare sustenabilă, m-am implicat în numeroase proiecte și acțiuni pornite cu gânduri bune; am trecut prin mai multe organizații, fie ele locale, naționale sau internaționale, de unde am avut ce să învăț. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale. Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *