De ce voi vota AUR pe 6 decembrie 2020

De ce voi vota AUR pe 6 decembrie

Se vorbește destul de puțin despre Alianța pentru Unirea Românilor. Sper să fie surpriza plăcută a alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Se vorbește puțin deoarece există un boicot frumos aranjat de partidele parlamentare actuale.

Despre cenzurarea activității politice a AUR

Cum funcționează rețeta de cenzură față de mișcări democratice autentice precum AUR?

Rețeta este foarte simplă: 1) grupurile de interese transpartinice care controlează PSD, PNL, PRO România, PMP și USRPLUS au fost destul de active în a oferi amnistii fiscale și penale în ultimii ani, dar și forme mascate de sprijin pentru încurajarea evaziunii fiscale, fără a avea o opoziței reală în Parlament sau în afara Parlamentului; impactul se vede simplu aplicând principiul „urmărește mersul banilor”; 2) din taxele plătite de dumneavoastră, sute de milioane de euro au mers în ultimii cinci ani pentru plata activității politice a celor amintite mai sus; rezultatele nu sunt, căci fondurile au mers în cumpărarea mass-mediei și întreținerii rețelelor clientelare; câte studii, foi de parcurs, documente de politici publice care ar putea reforma România au fost comandate din sutele de milioane de euro primite de partide în ultimii ani? aproape zero; pe față, chiar Guvernul PNL a cumpărat tăcerea mass-mediei cu 40 de milioane de euro într-o campanie de comunicare pe tema COVID-19 lipsită de profesionalism – rezultatul s-a văzut, canalele care au primit banii de la bugetul de stat nu au mai criticat candidații PNL.

Teme importante pe agenda publică aduse de AUR

În acest moment, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are niște baze diferite de funcționare față de celelalte partide politice care se află în competiția pentru alegerile parlamentare. Este printre cetățeni, abordează teme politice care există în programele partidelor vestice, dar care nu au pătruns în zona Carpaților. Este singurul partid care își menține pozițiile publice în mod constant în baza unui principiu personalist, în care fiecare persoană unică și ancorată în mediu social. Este bine de amintit, căci nu există comunitate și nici națiune în afara acestui principiu. Aveau la un moment dat și un proiect de țară intitulat simbolic „hrană, apă, energie”, foarte bun în statul membru UE în care sunt vânduți copii de Facebook pentru că părinții nu au cum să îi hrănească și să îi întrețină, în care criza de apă își va face în curând simțită prezența, dacă se continuă pe calea abuzurilor asupra mediului, în care sărăcia energie este în top.

Integrarea României și Republicii Moldova în program

Este singurul partid care vorbește clar despre integrarea României și Republicii Moldova într-o entitate politică comună și care îți asumă un referendum privind reunificarea. Dacă Germania de Vest a reușit să intregreze Germania de Est pe o rețetă clară, dacă Coreea de Sud are un plan concret privind cooptarea statului de la nord în momentul în care se va ivi ocazia, nu vedem de ce nu pot fi consolidate legăturile de peste Prut, mai ales că nu există nicio barieră reală. Să nu uităm că există și o declarație politică a României prin care își asumă unirea la momentul potrivit.

Avantajele unui program politic realist

Dar programul AUR este mult mai realist decât celelalte și, cu expertiza potrivită, poate fi pus în aplicare. Citind în detaliu programele celorlalte partide, nu pot spune că am găsit doze de realism acolo. Iar democrația fără realism nu este democrație, ci spectacol care înlocuiesc dezvoltarea cu circul.

Se vede că duc o lipsă considerabilă de specialiști în politici publice și de specialiști în afaceri europene. Aș spune că lipsește și viziunea pentru dezvoltare, dar e valabil pentru toți competitorii electorali, chiar dacă la AUR este mai mult realism, cel puțin aceștia vorbesc despre pericolul creșterii datoriei publice la cote alarmante. În câțiva ani, vom plăti dobânzi la împrumuturile publice recente mai mari decât costurile de implementare a peste jumătate din programul AUR.

AUR este un partid pro-european, contrar dezinformărilor

Circulă o dezinformare cum că ar fi un partid anti-european. Nu este adevărat. De altfel, ar putea fi chiar desființați de tribunal, dacă ar spune asta, căci prin statut își asumă sprijinul pentru o Europă puternică, dar și pentru principii fundamentale ale coexistenței pe acest continent precum coeziunea socială, economia de piață, statul de drept. Plus că trebuie să respecte Constituția României. Dacă britanicii ar fi avut un cadru constituțional asemenea României, nu ar fi părăsit Uniunea Europeană.

Câteva puncte din programul electoral pentru 6 decembrie

Sunt câteva elemente de program care merită amintite: instituirea unui program de educație sexuală în rândul adolescenților, educație pentru sănătate dedicat femeilor însărcinate, sporirea sprijinului medical, terapeutic și financiar acordat tinerelor mame și mamelor singure, măsuri pentru îmbunătățirea accesului și calității locuire, creșterea beneficiilor acordate familiilor la media europeană de 2,2% din PIB, înlocuirea capitalismului de cumetrie cu economia de piață liberă. Nu puteți spune că nu mai există capitalism de cumetrie în România, priviți numirile din companiile publice și contractele acordate de instituțiile de stat în timpul guvernelor PSD-PRO (2015, 2017-2019), PNL-PMP (2019-2020) și USR-PLUS (2015-2017) din ultimii patru ani – le-am avut pe toate din 2015 încoace.

Sunt în dezacord cu mai multe puncte.

În primul rând, pentru că nu și-au propus să desființeze Ministerul Fondurilor Europene. Instituția e capturată și incapabilă să ofere sprijin pentru politicile sectoriale. Ministerul Fondurilor Europene este o aberație unică în Europa. Nu poți gestiona eficient fondurile europene cu rolul actual al Ministerului Fondurilor Europene. Fondurile europene nu sunt un scop în sine și nici nu sunt alocate pentru a fi un scop în sine.

Nu sunt de acord cu propunerea prin care încurajează contractelor de muncă cu timp flexibil. Pe termen lung, măsura este un dezastru pentru piața muncii, după cum arată numeroase studii științifice din Germania, Olanda, Franța, Marea Britanie și Statele Unite. Nu au nimic pe rolul „big tech” în distrugerea de democrației, constituționalismului și economiei de piață. Știu care sunt problemele lor cu așa-zisă „ideologie de gen” (ultra-exhibiționismul militant în spațiul public, toaletele unisex, fluiditatea de gen și altele), dar este marcată de o neînțelegere profundă a temei și lipsei dialogului între părți, departe de conștientizarea rolului cenzurii comuniste introduse de Parlament prin legea anti-ideologie.

Astfel, pe 6 decembrie 2020 voi vota AUR. Este un vot de sprijin pe care îl ofer deja de ceva timp partidelor mici și curajoase. Sunt și câteva motive expuse mai sus.

imagine: fb.com/partidulaur

Disclaimer: Articolul de opinie de mai sus reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului. Acesta nu poate fi atribuit niciunei organizații cu care acesta este asociat. De asemenea, articolul nu a fost plătit și nu face parte din nicio campanie plătită sau de sprijin pentru Alianța pentru Unirea Românilor. Autorul nu este în relații patrimoniale cu AUR sau cu membrii formațiunii politice respective la momentul publicării materialului.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

2 Replies to “De ce voi vota AUR pe 6 decembrie 2020”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *