Dacă nu știați aplicația de fitness Aaptiv

Dacă nu știați aplicația de fitness Aaptiv


Am testat pentru câteva zile aplicația de fitness Aaptiv, fiind prima mea întâlnire cu o nouă aplicație de acest tip după vreo doi ani. Curios să văd ce experiențe oferă, m-am înscris pentru un trial  și am descoperit facilitățile sale.

  1. Diferite programe de antrenament cu mesajele trainerilor foarte clare, într-o limbă engleză accesibilă. Programele pot fi sortate în funcție de diferite filtre bazate pe durată, trainerii care vă vor însoți, genuri muzicale, nivelul antrenamentului și alte opțiuni.  Sfaturile de antrenament ale trainerilor pot fi ascultate fără probleme, întrucât muzica și vocea trainerilor sunt optimizate.
  2. O serie de liste de redare a muzicii adaptate preferințelor pe care le avem și tipului de antrenament pe care îl selectăm. Sunt disponibile diferite genuri muzicale și categorii de melodii: pop, dance, hip-hop, rock (plus rock clasic și hard rock), alternative/indie, chill, r&b, country, funk, reggae. Librăria muzicală are o colecție destul de mare de melodii, iar acestea sunt melodii cunoscute.
  3. Revenind la programe, lista acestora cuprinde programe de alergat afară, de utilizare a benzilor, rowing, ciclism, stretching, yoga, plimbare, meditare, cât și de pregătire pentru 5.000 de metri, 10.000 de metri, semimaraton sau maraton.

Mai sunt și alte facilități, cum ar fi verificarea a ce este în topul folosirii de către utilizatorii aplicației, sugestii de 5-10 minute, cât și pentru alte formule de antrenament. Sunt sute de programe disponibile, în fiecare lună fiind adăugate altele noi.

Informațiile clasice despre remindere, milele parcurse, caloriile consumate și de conectare la Google Fit sunt, de asemenea, disponibile. Ce ar mai fi de adăugat este că există și un grup de Facebook al utilizatorilor activi.

În loc de concluzie, sumarizez ceea ce face Aaptiv: combină programele și cursurile de antrenament, la intensitatea pe care o doriți, cu o colecție muzicală largă, pe gusturile tuturor. Accesul nelimitat la toate opțiunile aplicației se poate obține în funcție de abonamentele lunare, la trei luni sau anuale disponibile.

sursa imagine: fb.com/Aaptiv

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *